Ajungem in final la Maastricht
Foto: Arhiva personala

Amintiri din studentie: Inceputul maratonului meu (2)

de Imperator CampusNews

Joi, 10 martie 2011, 14:43    NEWS | ARTICOLUL TAU

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Zburam pentru prima oara. Mi-a placut. Era o cursa Tarom si zburam cu un Rombac 1-11, mandria industriei socialiste romanesti. Am decolat si am aterizat dupa cateva minute la Constanta. Vreo doi-trei turisti olandezi se intorceau acasa de pe litoralul romanesc si Taromul facea un ocol sa-i ridice. De la Bucuresti la Constanta m-am simtit ok, dar de la Constanta cand Rombacul s-a ridicat la 10.000 metri, mi s-a facut extrem de rau – sa fi fost sampania, sa fi fost emotia?

Cert este ca deasupra Amsterdamului, avionul a facut un looping evitand coliziunea cu un alt avion care se ridica de pe Schiphol si atunci am umplut punga.

Dupa ce am pus rotile, a fost primul soc. Rombacul nostru parea ca se poate strecura pe sub avioanele cu doua etaje ale KLM-ului sau a altor companii aeriene. In plus, nici nu am coborat pe vreo pista sa ne ia autobuzul asa cum era la Bucuresti, am ajuns direct in terminal printr-un burduf. Eram intr-o alta lume. Era ca la televizor, noroc ca aveam Telecolor de 3 ani!

Am trecut prin vama fara probleme, iar fetele vamesilor nu pareau ca vor sa ne manance, ci erau niste pusti pusi pe sotii. Au venit bagajele. Ne-am uitat prin jur, oamenii foloseau niste carucioare. Super. Am luat si eu unul. Al naibii, nu mergea. Iau un al doilea, nici al doilea nu mergea ca lumea. Ce ghinion ! La omul sarac, nici boii nu trag. Dupa ce m-am chinuit rau de tot sa-l imping, mi-am dat seama ca acest carucior high tech avea frana, trebuia sa apas bara cu care il impingeam.

O alta aventura a fost sa gasim mijlocul de transport spre gara din Amsterdam. Cineva care tocmai fusese vara precedenta prin Amsterdam ne-a spus ca de sub aeroport, trebuie sa luam un trenulet care ne duce direct la gara centrala. Doi dintre noi au plecat in expeditie de explorare. Au venit complet confuzi – sub aeroportul din Amsterdam era ditamai trenul, nu un trenulet. Asa ceva e imposibil, un tren sub aeroport, asa ca m-am dus sa ma conving cu ochii mei. Da, era ditamai trenul!

In fine, am ajuns cu toate bagajele in tren. Am dat o poala de bani pe bilet, 4 guldeni si 25 centi. Si asta de persoana. Cum ocupasem tot vagonul cu bagaje, am stat in picioare sa nu ne zica ceva nasul. Care oricum n-a venit.

Odata, ajunsi in gara din Amsterdam, eram deja "destepti" – am descoperit carucioare, dar le puteam lua doar daca bagam o moneda de 1 gulden, d-aia luasem monezi de 5 lei de acasa sa nu mai aruncam un gulden pretios pe carucioare, stupefiant, am gasit si un lift. Din pacate, unuia dintre noi i s-a facut sete rau de tot, asa ca s-a dus sa caute tasnitorile din gara. Ghinion, in tara asta unde se pare ca au de toate, nu aveau tocmai tasnitori in gara. Penibil! Iar la bufetul garii, apa costa 2 guldeni. Sa dea ei 2 guldeni ca noi n-o sa dam!

In fine, ajunsi in trenul de Maaastricht care face cam doua ore si jumatate pana la Maastricht, aflat la 250 km, pare SF. Trenul ca trenul, dar descoperim ca angajatii Cailor Ferate Olandeze - Nederlandse Spoorwagen, sunt niste tipi cam sadici, odata la vreo 5 minute se plimba cu un carucior cu bauturi, napolitane, chipsuri si alte minuni, iar apa costa aici 3 guldeni, nu 2 !!! Asa ca cel putin doi dintre noi vor inghiti in sec.

Ajungem in final la Maastricht

Vad niste telefoane publice si ma gandesc sa vad daca se poate suna acasa direct, nu prin operatorul plictisit de la international. Cica asa e in Occident. Ei bine, dupa ce citesc toate informatiile din cabina telefonica, imi incerc norocul 09 si apoi prefixul de Romania si prefixul de Bucuresti. Stupefactie, conecteaza imediat, dar guldenul bagat dispare in cateva secunde.

La gara, suntem asteptati de cativa student si coordonatorul studentilor straini. Am intarziat, dar se stia ca sosim, asa ca ne-au asteptat la fiecare tren care sosea in ultimele cateva ore. Probabil cu o bere Brand in fata la pub-urile de peste drum. Fac niste ochi cat cepele cand ne vad bagajele, dar ne inghesuim in masini in cel mai pur stil est-european. Din gara, suntem transportati la un youth hostel in Maastricht unde dam nici mai mult, nici mai putin decat 27,50 guldeni. Imens! Noroc ca a doua zi micul dejun are zeci de feluri de mancare si infulecam pentru vreo trei zile si mai luam si salamul cu noi.

Vor urma niste zile pline de descoperiri – cum se taxeaza in autobuze, ce e aia un ATM si de ce "scuipa" bani, cum folosim carduri de tras foi la xerox. Dar mai ales cum este in Vest, cum va fi si la noi candva, voi descoperi o lume fascinanta care merita descoperita, cum poti calatori fara frica, cum poti obtine informatii. This was the beginning of a beautiful friendship intre mine si Planeta. Viata este o calatorie, spunea un scriitor irlandez de secol XVIII. Calatoria inceputa pe 1 septembrie 1991 continua si va continua.
Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 

  
2656 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Da (Joi, 10 martie 2011, 15:49)

    Invatator [anonim]

    Se pare ca multi uita de unde am plecat si cat de jos ne tinuse comunismul. Din cauza asta nu inteleg de ce sunt ataria care il regreta.
    • 0 (0 voturi)    
      N-au uitat (Joi, 10 martie 2011, 17:01)

      Florin [anonim] i-a raspuns lui Invatator

      Pe timpul comunismului au fost si lucruri bune. Cum ar fi repartitia pe post si locuinta. Nu toti sunt cu spirit de aventura precum povestitorul, deaceea regreta stabilitatea din comunism iar nu lipsa mancarii, frigul sau imposibilitatea de a comunica cu occidentul.
  • 0 (0 voturi)    
    Articol (Joi, 10 martie 2011, 16:27)

    Imperator [anonim]

    Ma bucur ca v-au placut povestile mele... a fost un moment unic pentru mine si sper sa le fi redat cat mai bine (sunt totusi vreo 20 de ani de atunci), dar am incercat sa surprind cat se poate de mult sentimentele de atunci,
    Am o mica rugaminte - daca puteti nota la sfarsitul articolului si link-ul spre www.imperatortravel.ro

    Multumesc frumos :)
    • 0 (0 voturi)    
      re:Articol (Joi, 10 martie 2011, 17:38)

      Magda Barascu [anonim] i-a raspuns lui Imperator

      Multimim frumos.
      Am adaugat.
      • 0 (0 voturi)    
        Serial (Joi, 10 martie 2011, 19:20)

        Imperator [anonim] i-a raspuns lui Magda Barascu

        Vedeti ca mai sunt niste episoade pe acolo :)
  • 0 (0 voturi)    
    Amintiri (Joi, 10 martie 2011, 19:08)

    red [anonim]

    Ma amuza serialul tau, Imperator. Sintem de aceeasi virsta, si am avut si eu citeva burse in strainatate (prima in 1992), Ma recunosc in tot ce scrii - doar ca ai omis partea in care ai ajuns la toaleta (in cazul meu pe Heathrow) si nu stiai sa dai drumul la robinete, nu???

    Si la mine a mai fost si uimirea cu privire la meniul adus in cutiuta in avion (eh, ce vremuri, cind mai primeam mincare in avioane, nu doar biscuiti), si, cum altfel, stewardesa de pe Tarom care nu a vrut sa imi dea o doza de bere, "decit daca o deschid" (eu nu o voiam deschisa pentru ca voiam sa i-o duc tatalui meu cadou). Mai tin minte si primul 7Up si baton Mars consumate in Anglia, si cum ma intrebam "cum as putea sa-i descriu gusturile astea minunate surorii mele?" (pentru cei mai tineri, nu, in 1992, astea nu existau in Ro, cel putin nu in orasul meu)

    Da, comunismul ne timpise - noroc ca am apucat sa scapam si sa experimentam "Occidentul" destul de tineri...Dar asta nu inseamna ca nu regret anii pierduti in care orice calatorie insemna coada la vize si umilintele aferente...
    • 0 (0 voturi)    
      Acum 20 de ani... (Vineri, 11 martie 2011, 11:03)

      Imperator [anonim] i-a raspuns lui red

      Sigur, am avut probleme si la vreo toaleta, dar nu mi-aduc aminte. In Olanda, nu erau f high tech si nu erau d-alea cu senzori :)
      In rest, absolut de acord cu tine


VIDEO
Niciun videoclip
FOTO
Nicio imagine

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie
A apărut o problemă pe server