Povestea imobiliara a unui student in Bucuresti
de Vlad Andriescu CampusNews
Marţi, 15 martie 2011, 10:25 NEWS | ARTICOLUL TAU
I Interludiu
Epopeea mea bucuresteana a inceput acum 3 ani intr-o camera batraneasca dintr-o casa de pe Bulevardul Regina Maria. Era un loc frumos pentru abia sositul tanar din provincie. Daca ma gandesc bine, locul acela mi-a adus intrarea la facultate. Tin minte ca trebuia sa descriem la admiterea de la Jurnalism camera in care stam cu chirie.
Pai ce sa descriu eu? Am stat toata viata mea in casa parintilor de la Iasi, nu stiam cum poate arata o camera din chirie. Nici una de camin. Dar pe timpul admiterii stateam in casa asta veche, multumita unui batran simpatic, fost securist. Si am inceput sa-mi amintesc cum ii arata casa.
Mi-am imaginat lucruri frumoase acolo unde erau cele urate, i-am transformat camerele, dar baza de acolo mi-am luat-o. N-am ajuns niciodata sa-i multumesc cum se cuvine pentru ca visul meu de a intra la jurnalism se indeplinise datorita lui. A murit trei luni mai tarziu.
II Berceni - transmisiune radiofonica din baie
Dar adevarata poveste incepe cu prima camera in care am locuit aici, in Bucuresti. Am acceptat sa o iau dupa 5 minute. Ma grabeam, credeam ca va incepe anul universitar, iar eu nu voi avea un loc stabil. Eram mic, imatur si mai ales nu stiam preturile din Bucuresti. Bun timp mi-am ales si eu sa vin la facultate...la apogeul preturilor in imobiliare. Dar eram mandru de camera mea. O gasisem in Berceni. La etajul unei vile, uriasa pentru gustul meu, cu bucataria in camera, exagerat denumita americana si o baie care avea dusul in tavan.
Dar ma bucuram de terasa mea. De fotoliul mizerabil pe care statea si de care acum imi amintesc cu vina, pentru ca spre iarna a fost folosit de prietena mea de atunci pentru a se retrage de mine. Conflictul nu s-a rezolvat, dar afara erau -5 grade, iar eu nu stiam ce sa fac. Imi vine in minte replica aceea din serialul american Dexter: "Pot sa omor un om, sa-l transez si sa ma intorc acasa pentru a urmari Letterman.
Dar ma depaseste situatia atunci cand prietena mea este nesigura, iar eu trebuie sa zic ceva". Insa camera mea era speciala. Eram unic in facultate. Nici un alt coleg nu mai fusese fraierit asa de suav ca mine. 350 de euro era pretul pe care trebuiau sa-l dau luna de luna. Initial nu mi-am zis ca e prea mult. Dar vorbind cu oamenii, am realizat ca era una din marile farse pe care ti le face viata, doar pentru a te transforma intr-un om mai intelept. Am rezistat acolo aproape cinci luni. Am trecut o iarna...Dar ce iarna. Situatile grele te fac sa strangi povesti pentru viitorii copii.
Era decembrie. Ascultam cu lumina stinsa "Iarna de metal in Bucuresti" recitata de Adrian Paunescu. Si o simteam in adancul oaselor. Caldura nu era deschisa, iar proprietarul, cu generozitatea lui de capitalist abia imbogatit ma dotase cu o aeroterma. Daca aerotermele ar putea suferi de astm, a mea era in stadiul final si nici nu aveam aerosol pentru ea. Din cele trei guri, doar una mergea.
Aveam de ales de multe ori. Ori ma simt relaxat pentru 5 minute dandu-mi aerul cald pe fata si la maini, in timp ce scriu la laptop sau o tin la picioare pentru a avea un efect pe termen lung? Ii schimbam pozitia de multe ori, puneam carti sub ea ca sa directionez aerul mai bine. Si rezistam. Si niciodata nu le-am spus parintilor, plecati in Europa pentru a ma intretine pe mine, ca eu traiam in conditiile acelea. De altfel, simteam ca e de datoria mea sa fac asta. O simteam ca pe o proba. Una scumpa, pe care nu as mai repeta-o, dar o proba.
Iar apoi erau sesiunile mele de gatit. Daca intre timp m-am cizelat, iar unele mancaruri imi ies reusite, vremea aceea era cea a experimentelor culinare. Fiecare excursie in magazin era ca o descoperire. Intr-o zi imi cumparasem ficatei. Dupa ce am scris un articol pe blog din cauza surprizei ca mananc ficatei facuti in Brazilia, am purces la actul creator.
Dar nu stiam de capac atunci. Iar unul din ficatei a zburat pe peretele de deasupra patului, lasand o pata uriasa, iar apoi scurgandu-se. Dar lucrurile nu stateau mereu asa. Nu voi uita acel sfarsit de saptamana cand nu mai aveam decat 7 lei in buzunar.
M-am dus la butic, mi-am cumparat o paine, un pate vegetal si niste margarina. Dormeam si mancam pentru a rezista. Stomacul meu nu era obisnuit cu lipsa. Am invatat si asta. Pentru ca nu aveam televizor, iar internetul mergea ingrozitor, eram nevoit sa ascult meciurile de fotbal din Liga Campionilor din baie. Ma puneam pe veceu, luam o punga de seminte si ascultam meciul in transmisiune pseudoradiofonica. Intre baia mea si camera lui era doar o usa blocata. Era ca si cum as fi fost pe stadion...
Dar aventura in Berceni s-a terminat in februarie. Cu o paguba de 300 de euro si un cuptor cu microunde.
III Rahovei - cu dor
Imi doream de la o vreme sa plec de acolo. Am evitat iarna, nu voiam sa ma car prin Bucuresti cu sacosele mele de rafie (deh, moldovean in Capitala!), asa ca la prima caldura am inceput sa caut.
Voi trece peste incercarea de a ma muta cu doua foste colege de liceu, incercare terminata foarte prost din punct de vedere imobiliar, dar cu o dezvoltare serioasa a orizonturilor sexuale. Ma voi rezuma la ajungerea mea in Rahova. De fapt stateam in 13 septembrie, dar imi placea sa ma mandresc ca stateam in Rahova.
Faceam oamenii sa rada, avea mai multa poveste. Cand stai intr-un cartier serios, n-ai subiecte de discutie. Asadar, chiar daca adevarata Rahova era la ani lumina de locul unde stateam eu, spuneam ca JFK: "Ich bin ein Rahovean".
Un apartament de patru camere, alti patru colegi. Un cuplu intr-o camera si o mama cu o fiica in cealalta. Un lux pe care nu-l credeam posibil, dar mai apoi mi-am dat seama ca pur si simplu ridicam in slavi apartamentul pentru ca venisem dintr-o cocina.
Totul parea minunat. Doar 190 de euro chirie, colegi binevoitori, caldura, internet. Ce imi puteam dori mai mult decat atat? Dar a venit sesiunea de iarna. Desi veti crede ca de aici incep eu sa-mi povestesc restantele, fiti dezamagiti. Am fost integralist. Dar in noaptea dinaintea celui mai greu examen, am descoperit "micile probleme" ale apartamentului meu. Cuplul din camera alaturata.
Combinatia de Metode de Cercetare si sunetele de alaturi mi-a adus un cinci. Nu va ganditi ca faceau sex. Intr-un an si ceva luni, nu i-am auzit niciodata. Poate erau discreti. Vreau sa cred asta, nu ca nu au facut niciodata asa ceva. Dar cam asta se auzea in acea noapte: "Gura ma-tii de tarfa proasta!", "Esti o curva, aia esti!", "Nu ma atinge ca te omor". Poezia a continuat pana la 4 dimineata.
Nu m-am dus la ei sa le spun sa se potoleasca. In primul rand pentru ca barbatul era fiul proprietarului, in al doilea rand pentru ca avea fizic de BGS, in al treilea rand pentru ca, din experienta, cel care se baga in dispute isi ia bataie. Nu trebuia sa fi stat in Rahova ca sa aflu asta. Toata noaptea a curs in felul asta. Cand credeau ca se potolisera, mai incepea o serie de injuraturi, o serie de plansete si tipete suave din partea ei (si eu ziceam ca nu stiu sa consolez o fata...) "Taci fa, nu mai plange!" (varianta cenzurata).
Asta a fost problema cea mai mare. Scandalurile au continuat in lunile care au urmat. Dar au atins nivelul superior, cand am aflat expresii de care nu stiam ca ar exista in limba romana, in sesiunea de vara. Inaintea celui mai greu examen. Nu era destul ca examenul era la Semiotica, iar foile erau pline de cuvinte pe care nu le stiam. Ba mai mult, o noapte intreaga ma sunam cu un coleg doar pentru a schimba cuvinte necunoscute. Un fel de rebus intelectual. De alaturi rebusul se lasa cu tipete.
Nu voi mai spune ca am fost inchis doua ore in balcon, in ianuarie, la -5 grade afara. Eram in pantaloni scurti si tricou. Usa balconului se inchidea prin interior. Una din colege a venit, si-a luat rufele si a plecat. Inchizand usa. Mi-am dat seama prea tarziu. Dupa multe batai in usa si 10 tigari fumate, si-a amintit si ea. Dar era locul meu, era camera mea. Locuiam undeva si ma simteam bine. Pana cand a venit un nou moment al schimbarii...
IV La o tigara cu vecinul de la Gara de Nord
Am decis ca nu mai suport scandalurile din casa. Am decis sa-mi caut un nou loc. Nu-mi permiteam o garsoniera, asa ca am decis sa ma mut cu doua fete din Iasiul meu natal. Una din ele o prietena buna, cealalta doar sora prietenei.
Am ajuns dupa o saptamana de cautari pe Dinicu Golescu, in fata Garii de Nord. 150 de euro, o camera luminoasa si conditii pe care nu le-am avut in alta parte. Mi-am dat seama, fumand in prima noapte o tigara pe balconul de langa camera, ca am evoluat. Locurile prin care trecusem au spus ceva despre ceea ce devenisem. Am inceput sa ma maturizez, sa caut sa fac economii, sa caut confortul si mai putin povestea unui loc straniu. Sa ma asez la o ciudata "casa a mea".
Iar evolutia asta nu se va opri aici. Chiar daca va veni luna iunie, va trece sesiunea si licenta, iar eu ma voi muta, evolutia mea continua. Spre o garsoniera, pentru ca a venit timpul sa locuiesc din nou singur.
De ce?
Singurele probleme la Gara de Nord au fost conflictele casnice. Omul pasnic din mine nu s-a razvratit niciodata, orice problema casnica parandu-mi mult prea minora pentru a fi subiectul unei certe. Dar am aflat curand ca unii oameni sunt stresati si cu probleme de posesivitate. Am descoperit ca se ascund chibrituri prin dulapuri pentru a nu le mai folosi, ca a folosi o farfurie inseamna a fi nevoit sa cumpar alta, pentru ca am uzat-o, ca nu se pot face cumparaturi la comun, pentru ca avem nepotrivire de...preferinte la hartia igienica. Colegele mele prefera cea mai scumpa hartie, in mii de straturi si cu arome. Nu vorbesc de prezervative, ci de hartie igienica. Finalitatea e aceeasi. Rezistenta e futila.
Ce conteaza ca unde stau acum am vecini tigani? Iar vara, pe timp de furtuna, gunoaiele din curtea lor ajung in balconul meu? Ca de multe ori, la sfarsit de saptamana incing un gratar in curte, alimentand focul cu gunoaie, iar ca fundal sonor pun niste manele de jale? Sunt vecinii mei si mi-i iubesc intr-un mod foarte straniu. Sunt mai vii decat cladirea de corporatisti ridicata, practic, in curtea lor. De la geamurile celor patru etaje n-am vazut pe nimeni iesind sau zambind. In schimb, la balconul de vis a vis interactionez intr-un mod straniu cu un batran.
Nu am schimbat o vorba. Ar fi fost si greu, dat fiind ca e o distanta apreciabila, dar in serile de vara fumam impreuna, relaxati si fara griji. Si ce conteaza ca atunci cand ma duc sa-mi fac cumparaturile la Carrefour, imi sunt oferite prostituate de ceilalti vecini ai mei, in majoritate pesti? Am invatat sa ii refuz, dar sa le multumesc frumos. Pentru ca nu am nimic cu ei, intr-un mod foarte ciudat. S-au comportat tot timpul frumos. Mai frumos decat vanzatoarele din mall, atunci cand te intreaba ce vrei. Vecinii mei au o poveste si pentru asta o sa-mi fie dor de ei.
Conflictele casnice nu au intrat in calea dezvoltarii mele. Impreuna cu mai bunele conditii de trai a venit redresarea din punct de vedere al omului care sunt. Am implinit 22 de ani, privesc viata cu o mai mare lejeritate. Da, e grea si va fi grea mereu.
Cum ar spune Dr. House: "Dying is easy, living is hard". Voi mai manca mult salam, pana sa-mi permit homar.
Citeste mai multe despre vremea bucuresti | Prin Bucuresti | bucuresti cartier de vara | vremea ianuarie | vremea februarie | adrian paunescu a murit | un bucuresti de bun-simt | vremea europa | Gara Bucuresti Nord | euro in buzunar
succes in viitor
Felicitari. Eu sunt din Bucuresti, ultimul an la ASE. Nu am experiente cu caminele etc, locuind aici, dar putinele nopti petrecute priin Agronomie si Regie m'au facut sa imi doresc sa fi putut avea si eu un loc al meu, exact cum ai povestit mai sus. Spor in cariera de Jurnalism !