Studenti in campus
Foto: CampusNews

Amintiri din studentie: O studenta si o mie de personalitati

de Georgiana Panca CampusNews

Marţi, 29 martie 2011, 9:28    NEWS | ARTICOLUL TAU

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Am cunoscut multi oameni in studentie, unii mai interesanti decat altii. Au contribuit cu totii, intr-o oarecare masura, la formarea mea. M-am schimbat! Acum trei ani am ajuns in Bucuresti inarmata cu un troler imens in care ingramadisem de la tacamuri pana la lenjerie de pat si perna.

Eram atat de entuziasmata de faptul ca ma mut in capitala, incat am plecat de acasa mult prea devreme. Mi-a prins bine, pentru ca nu luasem in calcul faptul ca troleul pe care il voi astepta la Gara de Nord nu va veni si nici ca voi reusi sa iau autobuzul in directia opusa. Am fost "pescuita" din marele oras de tatal unuia din viitorii colegi de apartament si adusa cu bine la destinatie.

Nu stiam unde ma mut, nu vazusem apartamentul nici macar in poze si nici nu-i cunosteam pe oamenii cu care urma sa convietuiesc. Parea totul o mare provocare. Una care mi-a iesit prin piele foarte curand.

Am urat Bucurestiul cu toata fiinta mea, chiar din prima zi. Era mare si aglomerat, zgomotos si obositor, iar oamenii ingandurati si grabiti tot timpul. Era un oras "rau" in viziunea mea de "fata din provincie".

Idiotul, geniul si conservatoarea

Mi-am cunoscut cativa colegi in ziua aceea, inclusiv pe cei de apartament. Am tras o concluzie simpla: urma sa locuiesc cu un idot, un geniu si o tipa conservatoare, iar colegii mei de facultate, in mare parte, erau speriati de bombe.

A trecut ceva timp pana ce mi-am schimbat parerea. Eram, pur si simplu, firi diferite. Asta nu ne-a impiedicat niciodata sa nu ne simtim bine unii in compania celorlalti.

In primele nopti, la apartament, aveam atatea de impartasit incat uitam sa mai dormim. Purtam discutii despre orice si radeam cu pofta de amintirile noastre, faceam tot felul de poze si pozne si pentru ca eram zgomotosii blocului ne-am trezit cu politia la usa. Ne-a iertat, ca eram si noi tineri. Jumatate de an a tinut magia acelui apartament.

Idiotul a plecat din timp, s-a mutat cu prietena (care, anterior, il parasise pentru Gheorghita, sofer de tir). Am stat jumatate de an cu geniul si conservatoarea. Am ajuns sa ii cunosc, cat mi-au permis, sa le inteleg toanele si sa ma atasez de ei, pentru ca imi faceau viata mai frumoasa. De la ei am invatat ca nu e dracul atat de negru, dar nici viata roz.

Mi-am strans bagajul dupa primul semestru. Am schimbat Bucuresti cu Ilfov pentru o chirie mai mica. Totul se rezuma la bani. Am intalnit acolo o alta fata, total diferita de fosta colega. Viitoarea mea colega era copilaroasa si incapatanata. M-am adaptat. Eram mai mica si trebuia sa las mai mult de la mine. Asta se impregnase in creierul meu, o regula nescrisa.

Am avut si aici nopti nedormite, discutii despre paranormal si despre experiente de viata. Era fata buna, in cautarea marii iubiri. Voia doar sa fie fericita si lupta in stilul ei pentru asta. M-a ajutat mult si ii sunt recunoscatoare.

Stiu doar ca in Magurele (Ilfov) nu mai vreau sa calc. Comuna aia mica poarta cu ea o multime de amintiri urate. E locul unde am invatat ca oamenii pe care crezi ca ii cunosti cel mai bine si care te iubesc iti pot face cel mai mult rau in momente critice.

Acolo mi-am dat seama ca realitatea nu este intotdeauna  ceea ce vezi, ci ceea ce intelegi. Acolo mi-am pierdut copilaria, am renuntat la vise si am inteles ca nu tot ce zboara se mananca.

Si asa a trecut peste mine primul an de studentie...

Alcoolici, prieteni si bani

Al doilea an in Bucuresti a inceput cu ceva nou pentru mine. Doua zile de stat prin camin, la o prietena, dat telefoane in cautarea unei camere in gazda. Da, am ales gazda, am crezut ca e mai bine asa si mi-am furat-o din nou.

Am gasit, intre multitudinea de caractere vulcanice din spatele telefonului, o voce blanda a unei doamne. Foarte draguta, m-a ghidat pana in Militari, la Gorjului, m-a asteptat si mi-a aratat viitoarea mea camera. Era modesta, ca si restul apartamentului, cu baie separata si pret rezonabil. Am acceptat. Nu aveam alternative.

Doamna era adventista si se pricopsise cu un baiat de vreo 43 de ani in urma unei casatorii. Nu numai ca nu era al ei, ci al fostului sot, Dumnezeu sa-l ierte, dar mai era si nebun si alcoolic. L-a primit ca mostenire impreuna cu ceva datorii. A mentionat toate astea ca sa fie de la inceput inteles care sunt problemele: baiatul ei, prietenii lui si banii.

M-am riscat si am acceptat conditiile, dar dupa doua luni am fost nevoita sa imi strang bagajelul si sa ma mut unde am vazut cu ochii. Doamna dulce si blanda, de la inceput, s-a transformat brusc intr-un vampir economic, care voia banii pe chirie dupa cum o traznea cheful. Nu intelegea ca mama nu e banca ambulanta si ca e platita la zile fixe.

Am dat cu cenusa dupa mine, la modul figurat, asa cum ma sfatuise o batrana din bloc cand a vazut ca imi car lucrurile, mi-am sters ultimele lacrimi si am plecat catre o noua casa. De aici am invatat ca, uneori, batranii pot fi mai putin umani decat alcoolicii si ca rautatea nu tine cont de religie, sex, sau varsta.

M-am privatizat!

Camin privat, apartament de doua camere, patru fete noi ma asteptau entuziasmate. M-am instalat in camera mare, eram trei fete acolo, cu mine cu tot. Credeam ca acum toate problemele mele aveau sa dispara. N-a fost sa fie.

Mi-a placut foarte mult una din colege. O creata mica si glumeata, care purta un megatricou bleu, decolorat, cand am ajuns la apartament. Spicuru moldovan avea un simt al umorului senzational, era plina de chef de viata dar lipsita de incredere in sine.

Avea potential cat pentru trei persoane, dar daca lipsea increderea cercul nu se inchidea si circuitul nu primea curent. Avea si obiceiuri stranii si prieteni care mai de care mai diversi.

Cea mai linistita dintre fete a plecat dupa o luna. Era colega din camera cealalta asa ca nu i-am simtit lipsa. Dupa plecarea ei s-a lasat in apartament cu chefuri si scandal. Eram combinatia perfecta: rock, in camera noastra, si manele pe sistem (audio) din camera cealalta.

Oameni diversi au inceput sa se perinde prin apartament, fel de fel de prieteni si cunostinte. Simteam ca o sa ajung la saturatie foarte curand. Au trecut cateva luni, am trecut prin stari diverse, de la bucurie la tristete, de la enervare la disperare.

Am inteles acolo ca exista stimuli care ne schimba total, stimuli pe care nu am de gand sa ii testez vreodata. Ma bucur ca apartamentul ala nu a avut gura si nu s-a putut plange niciodata de noi, ca ar fi avut ceva povesti de insirat.

Acolo am pierdut o prietena draga mie. Acolo viata mi-a scos in cale o alta prietena mai veche, pe care o pierdusem cu vreo cativa ani in urma. Acolo am invatat cat de importanta e stima de sine si ca in viata trebuie sa faci sacrificii.

In apartamentul ala m-am simtit ca acasa o lunga perioada de timp, dar a venit vremea sa ma mut. Nu de placere, de forta majora. Patronii caminului au decis ca pe vara ne vor rearanja, ca pe mobila, in apartamente.

Dictatura roz...

Asa am mai urcat un etaj. Ce am gasit acolo? Mai bine nu urcam. Cu un etaj mai sus am constientizat cat de adevarata e vorba: "rau cu rau, dar mai rau fara rau". O maniaca dupa curatenie, roz si reguli dictatoriale. Nimeni nu spune ca nu e buna curatenia, disciplina sau culoarea in viata omului, dar hai sa nu le ducem la extrem.

Eram ca intr-o inchisoare moderna, aveam de dat raport, daca aduceam pe cineva in vizita, nimic din ce faceam nu era bine, si la cele mai mici toane se tranteau usi si farfurii. A mai aparut intr-o zi un fel de copie la indigo a colegei de mai sus, numai ca mai mica si mai ipocrita. O invatase cineva inainte cum e cu justitia in tara asta si acumulase frumos informatia. Convietuiau in aceeasi camera si se completau de minune.

De comunicare fata in fata nu se auzise in apartamentul ala. Totul se limita la biletele, parat mamei sau pur si simplu ignorare totala si din nou trantit de usi. Am inteles atunci importanta celor 7 ani de acasa, ca e normal sa iti lipseasca daca nici parintii nu-i au si mai ales daca nu ai fost crescut intr-o casa.

Cand a venit iarna am mai invatat si ca mucegaiul care creste pe pereti te deprima si miroase urat, mai ales daca rezista la curatare. Am inteles atunci si ce simteau simbolistii si cum scriau ei poeziile, prin umezeala si inspirati de mucegai.

Pentru ca aveam ceva probleme care ne puteau afecta sanatatea si alte cateva care ne afectau viata sociala, am fost mutate din nou. Asta nu inainte de a vedea ce inseamna puterea de convingere a unei mame, cumulata cu cea a unui tata avocat (nu ai mei).

Va urma...

Un alt an, al treilea, un alt etaj mai sus, noroc ca e ultimul, o garsoniera calda si primitoare. Aici am ajuns cu vechea prietena si cu inca o tipa linistita, pe care o cunoscusem cu un etaj mai jos, ca si colega de camera. Acum e bine, mai sforaie lumea prin camera, mai am eu probleme existentiale, dar e bine.

Am inceput sa pricep, totusi,  ce inseamna sa te maturizezi pe bune si sa simti nevoia de un loc al tau, in care sa nu te deranjeze nimeni. Am ajuns la momentul in care doresc sa imi aduc putinii prieteni, din facultate sau din afara ei, la mine la o cafea fara sa mai intreb daca e cu deranj.

Am ajuns la momentul in care doresc sa am pe langa mine oameni care imi sunt simpatici, nu trantori sforaitori; la vremea in care imi doresc sa nu-mi mai impart intimitatea cu nimeni, sau... ma rog, aproape cu nimeni. Imi doresc si o pisica si tanjesc dupa ea mult si bine, caci pana n-o sa am locul meu nici ea n-o sa ma aiba pe mine.

Mai am din cel de-al treilea an al meu in Bucuresti, mai am putin si voi da foaia catre un alt capitol. Poate o sa tanjesc dupa perioada asta, insa stiu sigur ca n-o sa-mi para rau ca am crescut si ca vreau mai mult de la viata.
Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 

  
2455 vizualizari

VIDEO
Niciun videoclip
FOTO
Nicio imagine

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie
A apărut o problemă pe server