Andrei (foto) si Marilena Draganescu:
Plecati de 15 ani in SUA: Ne place si aici, ne place si acolo. Jumatate, jumatate
de Magda Barascu HotNews.ro
Joi, 17 iulie 2008, 9:26 STUDII | STUDII & STRATEGII
HotNews.ro: De ce vi s-a parut atractiv sistemul american de educatie? Cum si cand a inceput aventura americana?
Andrei Draganescu: Primul demers dateaza din 1994, vorbim de ceva ce s-a intamplat acum 15 ani. Era la moda, era prea greu aici si simteam ca nu duce nicaieri.
Marilena Draganescu: A fost asa un fel de... hai sa vedem cum, este fara sa avem in minte ca trebuie sa facem ceva anume. Am hotarat impreuna si am aplicat impreuna.
Pe mine nu m-au acceptat din prima, el [Andrei] a plecat si am hotarat sa-l urmez, sa candidez si eu. N-am reusit din primul an si m-am intors in Romania. Am candidat, de data aceasta aflandu-ma in Romania si am avut sansasa fiu acceptata.
Andrei Draganescu: Intai a fost Houston si apoi Chicago. Pentru mine a fost o mutare de la universitate de mana a doua la o universitate foarte prestigioasa in primele 10 luni.
Am reluat totul de la zero. Cand te duci la o universitate in strainatate, nu exista transfer, intri in acelasi proces de admitere.
Nu e un concurs in sine, cat un concurs de dosare. Cel mai important lucru intr-un dosar de candidatura, cel putin in Statele Unite, consta in scrisorile de recomandare.
Printr-o scrisoare de recoamandare, cineva atestat, cunoscut, un profesionist dintr-un anumit domeniu face anumite aprecieri despre tine. In functie de aceste referinte, toata perspectiva se schimba.
Scrisorile de recomandare raman, instrainatate, singurele documente care atesta valoarea cuiva. Nu numarul de articole, nu numarul de pagini din articolelel publicate, nu participarile la conferinte, ci scrisorile de recomandare [calitatea celor care le emit, daca sunt sau nu oameni recunoscuti - n.r.].
La inceput, noi nu am ajuns la o facultate foarte buna, deoarece oamenii care ne-au dat recomandarile nu erau foarte cunoscuti in America. In anul urmator, incercand din nou, am avut scrisori de recomandare si de la profesorii din Romania, si de la cei din State. In perioada aceea, scrisorile erau celebre. Si asta m-a atras sa aplic la Chicago. In continuare evaluarea a mers pe acelasi sistem, al scrisorilor.
In America, scrisorile de recomandare sunt secrete
In America, scrisorile de recomandare sunt secrete. Astfel incat omul care scrie scrisoarea are libertatea sa scrie ce vrea el. Oameni de o anumita tinuta nu scriu vorbe goale in scrisorile de recomandare. Spun realitatea, la obiect.
Omul despre care dau recomandarea a lucrat cu mine in proiectul cutare, a facut abcd.
Apoi, recomandarea are diverse grade de caldura. Pe baza scrisorilor de recomandare se fac si angajarile. Cea mai dificila angajare este prima angajare la o universitate.
Ca student, ca doctorand, am avut bursa, la un doctorat nu intri fara bursa. Cel putin in stiinte. La cele umaniste sunt diverse alte variante. La doctorat, ce inseamna bursa? Esti angajat, lucrezi ca asistent, preparator, eventual faci o munca de asistent de birou.
Daca pe parcursul doctoratului descoperi ceva fundamental si aplicabil, universitatea are acel patent.
De exemplu, toata cercetarea pe care o produc eu este libera si poate fi publicata. Dupa ce am terminat doctoratul, am lucrat doi ani la un laborator din Statele Unite, Sandia, iar acolo contractul prevede ca orice munca stiintifica este proprietatea laboratorului.
Este un laborator de stat, dar aceste laboratoare au aceste clauze pentru ca este vorba de stiinte classified, cu potential secret. Astfel, fiecare munca stiintifica trebuie sa treaca printr-un proces indelungat de certificare, pentru a putea ajunge in spatiul public. Nu toate productiile trec. Partea de matematica pura este libera, poate fi publicata. Anumite parti din documentatie s-ar putea sa nu treaca acest test.
HotNews.ro: Nu v-a tentat sa faceti facultatea acolo?
Andrei Draganescu: Era prea tarziu. M-ar fi tentat, dar pe vremea aceea nu cred ca se putea. E un avantaj. Pentru un tanar student in ziua de azi, cred, sincer, ca este un avantaj sa plece cat mai devreme.
Educatia dintr-un colegiu de acolo, daca ajungi la o universitate buna, este superioara.
Ma hazardez pentru ca nu stiu cum este educatia aici in clipa asta. Am colege care au facut colegiul la universitatea din Chicago si care mi-au spus ca daca n-ar fi fost la o universitate de talia aceleia n-ar fi avut niciodata ocazia sa invete anumite lucruri.
E vorba de expunerea la o varietate foarte mare de subiecte, apartenenta la un mediu efervescent pe care nu il ai in orice loc. Merita sa mergi la o universitate buna, sa obtii o diploma de BA (bachelor of arts - n.r.), adica licenta.
Nu merita sa te duci in America la o universitate care nu are o deschidere mare si nu vreau sa dau nici un exemplu. Anumite universitati de stat, mici, in care se studiaza stiintele mici foarte bine, dar mai specializat.
Cred ca sistemul romanesc sufera de aceasta supra-specializare din start. Elevul nu poate sa ramana cu ce a invatat in liceu dupa ce iese de pe bancile liceului.
Avand in vedere preocuparile variate pe care le au copiii astazi, cred ca optiunile sunt limitate. In ceea ce ma priveste, cred ca doar in clasa a XII-a am simtit o deschidere. Si atunci, daca as fi urmat de doua ori clasa a XII-a la acelasi nivel, as fi fost foarte avantajat.
HotNews.ro: Tot matematica va tenta si atunci?
Andrei Draganescu: Matematica m-a tentat dintotdeauna, asta am vrut sa fac, dar as fi preferat o deschidere mai larga si catre alte subiecte. La 18-19 ani, e momentul in care se deschide mintea unui om si e pacat sa se specializeze imediat.
De matematica stiam mult mai multa decat colegii mei cand am intrat in doctorat. Dar indrazneala, puterea de exprimare, capacitatea de a avea o gandire critica, lucrurile acestea se formeaza mult mai bine intr-o universitate americana decat aici.
Felul in care se desfasoara un curs este total neortodox, este altfel decat se asteapta multa lume. Doctoranzii iau cursuri in continuare in Statele Unite, intre unul si doua cursuri pe semestru.
Marilena Draganescu: Nu profesorul pregateste o forma de expunere, nu-i ca la noi, studentii scriu si reproduc. Profesorii sunt facilitatori, mai degraba, stau acolo si se arunca un subiect care este dinainte stiut.
Pe baza subiectului respectiv, se citeste foarte mult, se citesc 10-15 articole, 100-200 de pagini pe saptamana, tema se stie, se arunca in discutie, iar profesorul este cel care faciliteaza dezbaterea.
Din cand in cand intervine si ofera o alternativa, o opinie. Studentii sunt cei care pregatesc din cand in cand seminarul, au obligatia o data pe saptamana sa pregateasca intrebari, sa pregateasca activitati, iar profesorul este doar facilitator. Ai surpriza sa vii la un seminar si sa faci niste activitati pregatite de un coleg de-al tau, foarte interesante, si e o competitie. Hai sa vedem cine face cele mai interesante seminarii.
HotNews.ro: Unde predati acum?
Marilena Draganescu: Eu predau acum intr-un centru de limba engleza al facultatii. Pregatesc studenti straini care vor sa ia cursuri la facultate si al caror nivel de limba engleza nu este suficient ca sa poata sa inteleaga sa ia un curs si sa se descurce.
Fiecare universitate are un asemenea curs de limba engleza. Studentii straini sunt obligati sa urmeze aceste cursuri inainte sa intre la universitate.
Am facut doua masteruri in America, unul in literatura comparata si unul in limba engleza.
In cazul primului master, am considerat ca e ceva nepractic si am vrut ceva mai practic.
Apoi m-am intors in Romania. N-am reusit sa obtin nimic ca slujba si m-am intors in Romania. Patru ani am fost asistent universitar aici, la ASE, la catedra de engleza. Sotul a ramas in America.
HotNews.ro: Cum a fost toata perioada asta?
Marilena Draganescu: A fost greu. Nu sunt rupta de Romania de zece ani, de cand am plecat impreuna, si nici de America. Am trait cu un picior in Romania si cu celalalt in America. Am tinut legatura, ne-am pastrat posturile de fiecare data.
HotNews.ro: Unde va place mai mult?
Marilena Draganescu: Imi place si aici, si acolo, jumatate, jumatate. Ideal pentru mine asa ar fi. Cred ca mi-ar fi foarte greu sa mi se spuna nu te mai intorci acolo niciodata. Nu mai exista ideea aceasta de plecat definitiv.
Circulam atat de mult si avem casa aici, avem familie, acolo avem slujbe. Am inceput sa le separ la un moment dat. Acolo avem slujba, e profesia, vacanta, familia este aici si am vrea sa fie putin si profesia.
Andrei Draganescu: Daca pot sa-mi justific statul aici, pot sa-mi justific si drumul, dar nu e vorba numai de chestiuni financiare. Daca vin si am un loc aici, nu ca vin cu mai mare placere, ca oricum vin cu placere, dar nu simt ca lipsesc de la serviciu.
HotNews.ro: Ce v-a socat cel mai tare imediat ce ati ajuns acolo? Ati plecat foarte devreme, imediat dupa revolutie.
Andrei Draganescu: Apropierea profesor-student era mult mai mare. Asta este diferenta cea mai mare intre o universitate americana si una romaneasca. Intri acolo si constati ca profesorii sunt acolo zi de zi.
Usile sunt toate deschise si este activitate de la 9 la 5. Nu am aceeasi senzatie cand intru in Universitatea Bucuresti. Singurele usi deschise sunt cele de la usile de curs si seminar. Aici profesorii lucreaza in general acasa, nu au biroul lor la universitate in care lucreaza si unde pot fi gasiti.
Marilena Draganescu: In State este o comunicare extraordinara intre profesor si student si profesorii sunt acolo oricand. Sunt acolo la orice ora si se implica foarte mult. Sunt pentru tine, ii simti ca sunt pentru tine. Se raspunde imediat la email-uri. Lucrurile sunt foarte usoare din punctul de vedere al relatiei profesor-student si te ajuta foarte mult.
Andrei Draganescu: La Chicago am resimtit socul cultural daca vreti, in clipa in care ma duceam cu foarte mare timiditate la coordonatorul meu, un om extraordinar, profesorul Dupont. Nu puteam sa-i spun decat profesorul Dupont. Chestie pe care a incercat sa o corecteze si in cele din urma am reusit sa-i spun Todd. Cand ii spui unui om pe numele mic nu inseamna ca te tutuiesti.
Limba engleza neavand dumneavoastra, nu este lipsit de respect, este pus si simplu o apropiere, o normalitate. Dar mi-a spus: cand vrei sa vii la mine, nu trebuie sa faci o programare, vii si bati la usa. Daca nu sunt ocupat, iti raspund si vorbim, este dreptul tau, ai dreptul asta. El este in fiecare zi acolo, de la 7 dimineata la 7 seara.
Situatia asta nu este numai in Statele Unite, acelasi lucru se intampla in Italia, Spania.
Fara aceasta apropiere, fara seminarii, fara oameni care viziteaza in permanenta universitatea, nu se poate. In fiecare saptamana avem trei conferinte cu oameni invitati din afara.
Bugetul nu este foarte mare, cam 2.000 de dolari pe semestru pentru aducerea acestor oameni, deci nu putem aduce foarte multi oameni din afara. Aducem atunci oameni care sunt in apropiere.
De ce? Pentru ca trebuie sa schimbam idei, trebuie sa vedem ce interese mai are unul, altul. De multe ori invitam oameni experimentati care vin si isi spun prelegerea, dar discuta cu oameni mai putin insemnati, ca mine, eu sunt un aspirant, abia am inceput, sunt la inceputul carierei, asculta ce avem de spus, ne dau sfaturi, eventual facem o colaborare.
Asta inseamna Universitate, nu tarabele de diplome dupa care va ascundeti titlurile dupa care va ascundeti goliciunea intelectuala!
Succese in continuare sotilor Draganescu!
Pentru ca sesizarea mea sa fie luata in consideratie de Curtea Constitutionala, va rog trimite-ti emai de sustinere a sesizarii prin site-ul cu numele meu.
Gratie unui MSEE&CS, am proiectat computere la IBM, consultat pentru Intel, Motorola si NASA. Am inventat, patentat, si construit primul din lume: (1)simulator de defecte a unui microprocesor (RCA1802A) pentru NASA JPL Galileo spacecreft, (2)prototip microprocessor cu auotestare de defecte (97%) pentru NASA LaRC, (3) digital correlation spectrometer pentru NASA JPL fuctioneaza in prezent pe AURA spacecraft folosit sa masoare compozitia atmosferica. si altele care sunt pe websitul meu cu link la NASA.
Dupa 40 de succes in tehnica ma dedic (commit) luptei de distrugere a coruptiei din Romania prin reorganizarea tarii dupa modelul american.
Rog pe toti cei care sunt brainwashed de fostul regim si sunt anti-americani sa nu-mi scrie.
Implicati-va in lupta anti-coruptie ca vom reusi!
Si exemplele ar putea continua.
In Romania, cu tot optimismul meu, se pare ca nic idupa ce voi iesi la pensie nu voi putea vedea un nivel acceptabil a colaborarii profesor-student.
Bafta celor care vor sa studieze in US! Maxima!
2. Toate bune si frumoase, insa nu numai universitatile particulare gen Chicago, Harvard sau Princeton ofera programe doctorale de top. Vezi lunga lista a universitatilor de stat cu renume mondial (de ex., UC - Berkeley, U Michigan - Ann Arbor s.a.m.d.).
3. Scrisorile de recomandare fac o impresie puternica, indiscutabil, insa nu sunt TOTUL. Mai conteaza si ce ai in tartacuta, pe unde si ce ai publicat, sau ce note ai avut la anumite cursuri considerate mai importante. Insa, cum dreptate ai, Andrei, indrumatorul academic are un rol decisiv in dezvoltarea ulterioara a invatacelului (vezi "the hidden network" -- meseriasii dintr-un domeniu se stiu si se respecta in cerculetul lor: uite, eu ti-l pasez pe absolventul asta pe pozitia aceea de post-doc, e bun, promite, iar eu il voi lua pe al tau si-l pun pe tenure track). Ca unul cu o experienta asemanatoare lui Andrei, atest ca indrumatorul de doctorat e extrem de important. Imi permit un sfat celor ce vor sa studieze prin cele Americi: in masura posibilitatilor, duceti-va la cele mai mari nume din domeniul respectiv (asadar, "aim high and you'll be rewarded").
4. Marilena are dreptate: suntem niste dezradacinati/neinradacinabili. Nici aici, nici acolo (substituiti adverbele de loc cu ordinea ce va convine: US - Romania sau Romania - US).
5. Asa cum remarcau si alti cititori, situatia prezentata de Andrei nu se aplica exclusiv celor din stiintele exacte si aplicate, ci si in economie sau socio-umane (quite possibly, si-n health sciences).
6. Incepand cu ultimii 2-3 ani, multe universitati de stat americane se confrunta cu probleme financiare. Eu n-as ignora nici universitatile vest-europene, mai ales ca posibilitatile din UE par a le intrece pe cele din State (aceasta e impresia mea actuala).
Altminteri, bafta tuturor!
Marilena si Andrei, va imbratisez!