Voiam sa studiez in franceza, fiindca stiu engleza foarte bine
Foto: Hotnews

Andreea Peticaru: "Nu vreau sa mai memorez lucruri fara nicio valoare"

de Maria-Adriana Popa HotNews.ro

Joi, 21 august 2008, 14:51    STUDII | STUDII & STRATEGII

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Andreea Peticaru este studenta la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, din cadrul Universitatii din Bucuresti. Anul acesta a fost plecata in Belgia, in semestrul doi, cu o bursa „Erasmus”. Experienta a determinat-o sa se maturizeze si sa-si doreasca mai mult. Andreea povesteste cu entuziasm despre perioada petrecuta la Tournai, in Belgia, despre diferentele dintre sistemul de invatamant de acolo si cel de acasa, precum si despre temerile si planurile ei cele mai ascunse.

HotNews.ro: Cum ai luat decizia sa pleci cu bursa, prin intermediul programului „Erasmus”?

Andreea Peticaru: Am exemplul prietenei mele din copilarie, care este in anul IV acum, tocmai si-a dat licenta si a fost plecata anul trecut in Franta, la Lyon. Ei i-a prins foarte bine, ca experienta de viata si, coroborat cu impresia mea destul de proasta despre sistemul nostru educational, am decis sa plec. Chiar voiam sa scap. Voiam sa fac ceva ca lumea si de aceea am ales Belgia, pentru ca, din cate imi spusese ea, in Franta sistemul e cam la pamant, e chiar mai rau decat la noi. Si am spus ca arunc cu zarul. Mai mult, voiam sa studiez in franceza, fiindca stiu engleza foarte bine si am zis sa ma pun la punct si cu franceza. Si, cu toate ca nu-mi mai exersasem franceza din clasa a XII-a, a fost foarte simplu, caci nu e un nivel foarte ridicat.

HotNews.ro: Ce a urmat?

Andreea Peticaru: Am fost obligata oarecum sa plec in semestrul al doilea, caci in semestrul I ar fi trebuit sa fiu acolo din septembrie, dar inca nu eram gata cu practica, nu eram trecuta, practic, in anul doi. Ma asteptam ca interviul prin care am trecut aici sa fie provocator. Era considerat cel mai greu, insa nu a trebuit decat sa pregatesc un dosar destul de simplut: o scrisoare de intentie scrisa in romana si in limba respectiva, CV in romana si in limba respectiva, o lista cu alternativele, state si orase.

La dosar mai dadea bine daca ai fi avut o diploma de limba, dar nu era obligatorie, ceea ce pe mine m-a uimit. Puteai sa ti-o iei pe parcurs. Eu am avut-o si cred ca asta a fost marele meu atu. Fiecare facultate isi organizeaza juriul ei. La interviu a fost o simpla rasfoire a dosarului de fata cu tine, nu s-a facut deloc testarea limbii. Ideea e ca trebuie sa ai note bunicele si sa nu ai restante. M-au mai intrebat (in limba romana) de ce am ales in mod special Tournai si asta a fost marea proba.

HotNews.ro: In ce au constat formalitatile?

Andreea Peticaru: Au fost foarte putine formalitati: trebuia sa am grija ca pasaportul sa aiba data de expirare la cel putin sase luni dupa data plecarii din Tournai, sa-mi iau asigurarea medicala, care a fost gratuita, si sa-mi iau biletele de avion, pe care le-am platit eu. Coordonatoarele de la biroul Erasmus, care sunt foarte dragute, ne-au explicat ce documente trebuie sa avem acolo, apoi am semnat un contract financiar si contractul de studii, in care iti alegeai in mod aproape aleatoriu cursurile pe care le vei face acolo.

Teoretic, primesti bursa, dar te obligi ca, in schimbul ei, sa respecti durata de sedere acolo: daca te intorci cu cateva zile mai devreme decat scrie in contractul financiar, ti se anuleaza bursa, daca nu-ti iei toate examenele, ti se anuleaza bursa. Ma rog, ai posibilitatea sa te intorci si sa le dai pe cont propriu, daca nu le-ai luat, dar e pe cheltuiala ta. Puteai sa-ti prelungesti bursa daca mergeai din primul semestru, dar asta se putea face pe cheltuiala ta. Adica nu era sigur ca ti se vor rambursa banii.
 
HotNews.ro: De ce ai ales orasul Tournai?

Andreea Peticaru: Deoarece, fiind oras de provincie, ma asteptam sa fie ceva mai lejer, adica fara multa agitatie, fara multa nebunie. Mi-era frica de adaptare si ma gandeam ca intr-un orasel de provincie ai mai multe sanse ca lumea sa se implice, sa fie mai deschisa, decat ai avea intr-un oras ca Bruxelles-ul, unde lumea e venita din toate partile si atunci fiecare isi cam vede de treaba lui si nu prea mai accepta noi veniti. In plus, nu am putut sa iau legatura decat cu vreo doua persoane care fusesera inainte in Bruxelles, iar una din fetele care fusesera acolo mi-a spus ca lumea era foarte rece si erau numai snobi, care aveau cercul lor.

HotNews.ro: Cum te-ai descurcat cu banii?

Andreea Peticaru: Trei luni era perioada minima de sedere acolo, pe care mi-au trecut-o si ei in contract. Dar eu am stat 4 luni. Calculul meu estimativ era cam la 400-500 de euro pe luna, pentru cazare, masa, transport si ce as mai avea nevoie pe langa. In realitate, in total am avut 975 de euro – bursa pe trei luni, au considerat ei. Mi se pare foarte discriminatoriu tratamentul asta. Sunt constienta ca, daca ai mei nu ar fi putut sa ma sponsorizeze, eu nu as fi avut nici o sansa sa merg. Unii studenti din alte tari primeau mai multi bani. De exemplu, am avut doua colege lituanience si ele primeau 400 de euro pe luna, in fiecare luna, timp de un an intreg.

Inteleg ca sumele erau distribuite in functie de cum isi alocau ei bugetele. La noi, din cate am inteles, se prefera trimiterea mai multor copii, cu mai putini bani, decat a unui numar mai mic de copii cu o suma suficienta de bani. Eu am impresia ca se fac si niste delimitari in functie de statutul tarii si de cum contribuie ea in cadrul schimburilor.

HotNews.ro: Cum a fost acomodarea?

Andreea Peticaru: Frica mea cea mai mare era legata de adaptare. Credeam ca voi avea probleme, din cauza ca auzisem ca belgienii sunt foarte reci. Ma gandeam ca poate si dorul de tara m-ar deprima, in prima luna, cel putin. In schimb, partea asta a fost extraordinara. Adica n-am avut nici o problema de adaptare, desi, crede-ma, chiar nu sunt un om foarte usor adaptabil. Oamenii aceia faceau sa para totul atat de simplu!
Iti dau un exemplu: doamna administrator era tot timpul cu zambetul pe buze, n-am vazut-o niciodata pe femeia aceea sa nu zambeasca. Administra facultatea. La un moment dat i-am solicitat o husa de saltea, pentru ca acolo asternuturile – lenjeriile – sunt doar husa de saltea si de pilota. Si mi-am cumparat, dar nu mi-am dat seama ca-mi trebuie si din aceea de pat. Asa ca am intrebat-o daca imi poate da de la scoala, la care ea mi-a adus un intreg set de lenjerie de la ea de acasa. Si asta din prima, adica nu de cand am inceput noi sa ne cunoastem.

Decanul a venit sa ma ia de la gara cu masina. Am ajuns si am avut mare-mare noroc – iar asta mi-a dat asa un sentiment de liniste – faptul ca am mers acolo cu Adi, care este si el student la jurnalism si era acolo cu bursa din semestrul I. Vorbisem deja cu decanul, ii spusesem ca vin cu Adi si toata lumea a fost informata in legatura cu venirea mea. Si Adi l-a intrebat pe decan daca ne-ar putea lua de la gara, pentru ca aveam bagaje multe si grele. Decanul foarte dragut a venit, m-a adus, m-a instalat. Nu-mi venea sa cred!

A fost initial deprimant, din cauza vremii, clima e foarte diferita de a noastra, in Belgia. Tot timpul e ploioasa si inchisa. Plus ca era foarte mare diferenta de temperatura acolo. Cand am venit in tara, in vacanta aceea de Pastele Catolic, am plecat de acolo de la 10 grade si am ajuns aici la aproape 30 de grade. Si m-am intors acolo din nou la 10 grade, a fost destul de dur.

HotNews.ro: In ce conditii ai fost cazata? Cazarea si masa erau asigurate?

Andreea Peticaru: Am avut marele noroc, spre deosebire de Denisa, o prietena plecata cu bursa la Bruxelles, care n-avea nici un fel de cazare. Eu dadeam 320 de euro, in conditiile in care aveam trei mese si cazarea asigurate la caminul scolii. E foarte ok, daca te gandesti ca Denisa dadea 350 numai pe chirie, fara nici o masa inclusa. Teoretic, programul „Erasmus” se ocupa doar de problemele de scolarizare, prin contractul semnat cu respectiva universitate, iar cele pentru viata ta sunt acoperite de bursa.

In Tournai, noi, „erasmusii”, aveam camin separat: erau in total 5 camere, cu 2 bai si o bucatarie numai pentru noi. Aici stateam cu Adi, colegul meu, si cu inca un francez, ei fiind la etajul intai, unde erau bucatarie si baia principala, fiecare cu camera lui. Iar sus erau 3 camere; a mea era cea mai mica, cu un singur pat, de o persoana. La acelasi etaj mai stateau inca doua fete, ulterior trei. Internet am avut, ne puneau la dispozitie toate produsele de curatat – perii, mopuri, detergenti, plus ca aveam frigider, televizor in bucatarie, microunde, o plita, un cuptor. La fiecare doua saptamani venea o tipa de la cantina, care ne facea curatenie pe holuri. Caminul nostru semana cu liceul „Sava” – o cladire din aceea veche, cu scara in spirala, cu putina igrasie, cu parchetul care scartaia. Dar ne-am simtit foarte bine.

HotNews.ro: Povesteste-mi despre facultatea la care ai studiat acolo.

Andreea Peticaru: Ei au un sistem mai diferit de al nostru, in sensul ca institutia la care am invatat este de fapt o scoala superioara, care, la ei, este diferita de universitati. Universitatile lor seamana cu ale noastre, adica se bazeaza mult pe partea teoretica, profesorii nu prea te ajuta, te trimit la biblioteca, ai multe de citit, examene grele. La scolile superioare se pune mult mai mult accent pe partea practica, insa, ca statut, mai respectate sunt universitatile, din pacate, pentru ca se considera ca poti rezista foarte greu in cadrul unei universitati. La o scoala superioara, profesorii iti pun la dispozitie tot materialul, iti dau sinteze din toata materia, nu lucrezi cu termeni de specialitate foarte complicati si profesorii sunt foarte deschisi, se lucreaza in grupe. Noi eram in total cred ca nici 60 de oameni in an, lucram in doua serii mari, de cate 30, iar atelierele se faceau cu cate 10 oameni.

Nu existau amfiteatre, pentru ca n-aveai ce sa faci cu ele. Profesorul venea, se aseza cu fundul pe banca, iti explica, iti punea filmulete, diapozitive, iti aducea acele silabusuri, unde aveai condensata toata materia. Nu-ti cereau nimic in plus de citit, sau foarte putin si iti explicau, citeau cu tine pasaje; era totul foarte interactiv, puteai sa pui intrebari. Profesorii, toti, erau foarte tineri si aveau si alte slujbe in domeniu, pe langa predat.

Am avut noroc sa merg acolo cand cei din anul doi erau in practica, perioada decalata, in care nu se faceau cursuri deloc. La ei era mai stricta alegerea institutiei unde se face practica, stagiul se face obligatoriu in timpul anului si este criteriu de trecere a anului. Poti sa-ti iei toate examenele, dar, daca nu ai luat nota de trecere la practica, repeti anul, deci e foarte serios. Plus ca se fac evaluari permanente, iar dosarul lor de practica este o lucrare academica, nu ca la noi. Acolo ai un profesor-indrumator, care te ajuta sa-l pregatesti.

Cand am ajuns eu, cei din anul doi erau in practica de o saptamana si atunci am urmat cursurile cu cei din anul I, ca sa ma orientez. A trebuit sa-mi aleg douasprezece sau treisprezece cursuri; treisprezece, in final, pentru ca au credite foarte putine si, ca sa faca cele 30 de credite obligatorii pentru un semestru, a trebuit sa-mi aleg multe. Mi-am ales si surplus, in cazul in care, doamne-fereste, picam vreun examen, sa pot face totusi numarul de credite. Plus ca unele materii erau de an si riscam sa nu-mi acorde decat jumatate din credite.

HotNews.ro: Cum te-au primit colegii?

Andreea Peticaru: Prima luna a fost mai mult de acomodare: m-am familiarizat cu cursurile de anul I, cu profesorii, cam aceiasi in toti anii. Lumea era foarte deschisa de cand m-a vazut la ore. Am fost foarte uimita ca lumea este mult mai dezghetata, cu totii sunt foarte deschisi. Nu ai sentimentul acela, ca la noi, ca fiecare isi vede de treburile lui, ca tine de bucatica lui, acolo, ca poate-poate pierde. Nu sunt asa individualisti si sunt foarte dornici sa te ajute. Trebuia sa recuperez materia pe semestrul I, ca sa-mi dea credite, caci erau multe materii de an, asa am rugat in stanga si-n dreapta si au fost pur si simplu persoane care, fara nici o obligatie fata de mine, au venit cu dosare intregi, cu xeroxuri nu-mi venea sa cred!

In general, oamenii sunt mult mai putin stresati, au o viziune mult mai relaxata asupra vietii. Nu stiu, poate au o mai mare siguranta a zilei de maine, poate nivelul de pregatire e mai bun si asta le confera o anumita stabilitate; adica nu mai ai sentimentul acela ca, daca ii dau lui, poate imi fura mie locul. Si ei invata foarte mult, am intalnit persoane foarte implicate, nu erau toti cu distractia si cu imbatatul, iti dai seama!

HotNews.ro: Cum apreciezi sistemul lor de invatamant? Ce ti-a atras atentia in mod special?

Andreea Peticaru: Sistemul de invatamant e mult mai axat pe proiectele de grup, asa ca n-am avut decat foarte putine teme individuale, mai mult spre sfarsit, pentru examene. Mi-a placut foarte mult statistica si am fost uimita ca am inteles totul din prima. Iar, cand n-am inteles, am spus, si profesoara m-a luat de-o parte la sfarsitul orei si mi-a explicat, apoi mi-a aratat si pe silabus. La statistica a trebuit sa punem in practica o cercetare: ne alegeam subiectul, cautam bibliografie, faceam sondaje, interpretam rezultatele, le comentam. Asta era tema noastra de semestru. La o scara mai mica, prin proiectele de cercetare, puneam in practica toate notiunile si n-am intrat in profunzime, dar, trecand prin ele, constientizam mult mai bine toate partile acelea teoretice, pe care in tara le invatam bucatica cu bucatica. Programul zilnic era destul de lejer: erau doua calupuri de doua cursuri a cate doua ore, cu pauza de 20 de minute intre primul si al doilea curs. In pauza se servea gratis supa sau o cafeluta. Cantina era in aceeasi cladire cu salile de curs, ceea ce ne facilita accesul rapid la sala de mese.

De mentionat ca la ei cursurile nu erau nici de departe la fel de solicitante ca la noi, plus ca nu se practica dictarea, in nici un caz. Pur si simplu, aveai suport de curs, iar profesorul povestea, pe baza lui. Mie mi-era foarte usor, intelegeam totul, iar faptul ca se punea accentul mult mai mult pe partea practica e indubitabil un bonus, mai ales pentru sfera noastra – relatii publice si jurnalism si animatie socio-culturala (echivalentul de la noi pentru organizarea de evenimente). Un alt avantaj este faptul ca nu se lucra cu notiuni foarte complicate. Insa nu te obligau sa citesti, si nu stiu cat de bine dezvoltat era bagajul lor de cunostinte si cred ca inca din timpul liceului aveau diverse lacune. Poate ca nu stiau asa de bine ca noi unele detalii, dar nu sunt sigura nici in ce masura ne ajuta pe noi chestiile astea. Le inveti in sesiune si, dupa aceea, nu prea te mai intalnesti cu ele.

Mi-a placut foarte mult, nu-mi venea sa cred ca se poate face scoala si asa. M-am simtit intr-o continua vacanta si erau niste materii care imi placeau foarte mult, cum ar fi sociologia, unde profesoara ne aducea extrase din carti, contextualiza, ne citea extrasele si incepea sa comenteze, sa explice la ce se referea. Apoi fiecare isi dadea cu parerea si ne mai indruma si ea. Pe termen lung, cred ca fiecare ramane tocmai cu aceste discutii libere.

Silabusurile erau destul de consistente, aveai multe extrase, multa informatie de invatat pentru examene. Mi se parea interesant ca si la examene, unde am avut grila numai la sociologie si restul erau toate scrise, s-a mers foarte mult pe exemple si pe relationarea cu suporturile de curs – am facut excursii didactice, ni se puneau filme. Iar la examene am fost intrebati care a fost impresia noastra si cum am corelat noi cu materia. Se punea foarte mult accentul pe relationare, pe contextualizare.

HotNews.ro: Cum e sistemul belgian de notare?

Andreea Peticaru: Notarea era de la 1 la 20. 20 era pentru genii, nu se dadea niciodata. In jur de 15-16 daca faceai, era foarte bine si cam asa am avut eu. Ideea este ca eu, care stiu ca m-am straduit in sesiune, am luat in jur de 16, un singur 17 – la engleza, unde stateam incredibil de bine, in comparatie cu majoritatea. Nu se dadeau note asa de usor la ei, cum se dau la noi.

HotNews.ro: Studentii „Erasmus” beneficiaza de un tratament preferential?

Andreea Peticaru: Profesorii nu te menajau. Au fost cativa carora le-au aplicat un tratament preferential „erasmusilor”, in sensul ca le-au dat proiecte diferite sau, la examen, ne lasau cu silabusurile. Insa, la majoritatea materiilor, nu conta absolut deloc. La deontologie, unde aveam de invatat legi, profesorul nici nu statea la discutii daca nu intelegeam termenii din cerinte. Chiar si asa, in general erau cu totii destul de intelegatori. Colegii erau foarte deschisi cu mine, foarte draguti si cred ca o explicatie ar fi si atmosfera de provincie, plus faptul ca 90% nu erau belgieni, ci francezi.

Cum Tournai este un oras de granita, multi francezi prefera sa vina aici, pentru ca nu se da examen de admitere, este foarte aproape de casa (faceam 20 de minute cu trenul pana in Franta), iar costurile de scolarizare sunt mult mai mici decat in Franta. La francezi, sunt numai universitatile, n-au scoli superioare, iar multa lume e satula de universitati, ca si la noi, din cauza ca presupun prea multa teorie si practica nula.

HotNews.ro: Cu cine iti petreceai timpul liber? Cum se distreaza tinerii in Belgia?

Andreea Peticaru: Eu, Adi si Denisa – care era la Bruxelles – faceam de multe ori excursii in trei, iar, spre final, mergeam doar eu si Denisa – ne-am apropiat mult. In rest, mai erau „erasmusii”: francezul, doua lituanience si o fata venita in zona valona. Fiind colegi de camin, petreceam impreuna majoritatea timpului. Mai era clubul unde se aduna toata studentimea, unde toata lumea bea bere – berea e la mare cautare in Belgia. N-aveau masute, toata lumea statea la tejghea si vorbea, iar multi dintre ei fumau. Nu am petrecut foarte mult timp in astfel de locuri, dar, cand am stat, toata lumea era interesata sa ne cunoastem, sa afle cum e in Romania. Interesant e ca francezii voiau sa afle cat mai multe despre tarafuri. Da, am aflat ca francezii au tarafuri si comparam cum sunt vazute la noi tarafurile si cat de denigrate sunt printre tinerii studenti de la noi, in timp ce la francezi chiar studentii promoveaza acest gen. Sunt studenti care canta pe strada genul tarafurilor si e o chestie foarte la moda la ei

Belgia e destul de micuta si compacta si oraselul Tournai in sine era atat de mic incat nici nu avea sens sa iei autobuzul. La ei, trenurile sunt folosite cum e la noi cu autobuzul si masinile. Stii de pe net ca, spre orice destinatie, ai tren din ora in ora. Noi, ca studenti, aveam un card de calatorii si plateam 4,6 de euro pe calatorie – indiferent de destinatie si de cate trenuri schimbai pana acolo. Zilele de sambata si de duminica erau libere si in fiecare week-end am plecat cel putin o zi, iar, cand m-am intors din vacanta de Paste, vazand cum merg lucrurile, cursurile nefiind foarte solicitante si putand fi recuperate usor, am plecat in Barcelona, in Dublin, la Paris. Si faceam excursii de cate doua zile in timpul saptamanii, caci era mai ieftin si puteam recupera usor.

HotNews.ro: Cum au fost colegii tai belgieni?

Andreea Peticaru: Sunt curati si ordonati. Valonii sunt mai delasatori. Se vede clar diferenta dintre partea valona si partea flamanda. Cum e la noi cu Transilvania si restul tarii. Observi diferenta intre arhitectura, cultura si gradul de curatenie. sunt foarte prietenosi. Asa mi s-au parut peste tot. si au un cult al politetii, peste tot unde te duci. Rudele nu se viziteaza acasa, ca la noi. Tinerii nu-si viziteaza socrii. Se intalnesc in oras, la restaurante. In general, nu prea discuta despre viata personala. Sunt mult mai rezervati. Nici la scoala nu am auzit pe nimeni vorbind despre viata personala, ceea ce mi s-a parut ciudat. La mine era diferit, caci toata lumea voia sa afle despre cum e in Romania si inevitabil mai atingeam si aspecte din viata mea personala. In plus, mi se par mult mai independenti, mai descurcareti. aveau si alta mentalitate. Vara plecau in strainatate, faceau voluntariat, erau liberi, detasati.

HotNews.ro: Ce stiau belgienii pe care i-ai cunoscut despre romani?

Andreea Peticaru: Belgienii din Tournai nu stiau mai nimic despre romani. Cand am ajuns acolo am „demitizat” ceea ce toti de acolo credeau, caci pentru ei Adi era prototipul romanului. Aveau tendinta asta de a stereotipiza, tocmai pentru ca nu stiau mai nimic despre romani.

HotNews.ro: Studentii lucreaza din timpul facultatii? Nu te-a tentat ideea unui job?

Andreea Peticaru: Nu lucreaza din timpul facultatii. exceptiile sunt putine si nu in domeniu. Teoretic, aveai posibilitatea sa-ti gasesti un job, cursurile nu erau foarte solicitante. Dar, practic, era destul de riscant, pentru ca totul depindea de rezultatele de la examene – daca nu luam cu bine toate examenele, pierdeam bursa si nu am vrut sa risc. Plus ca luna obligatorie de stagiu de practica si proiectele pe care le au de facut la facultate sunt suficiente pentru acumularea experientei.

De lucrat, mai lucrau unii, ca sa se intretina, dar in special in vacanta de vara, din cate am auzit. Unii alegeau sa lucreze chiar in strainatate si multi au facut asta, tocmai pentru ca acolo notiunea de mobilitate e mult mai dezvoltata decat la noi si ai mai multe oportunitati. Iar multi francezi se intorceau la ei acasa – pentru ca multi erau din Franta – si lucrau acolo si apoi se intorceau si-si continuau studiile. Majoritatea lucreaza in vacanta de vara, pentru ca in restul timpului vor sa invete bine si pentru ca stiu sa se si distreze.

HotNews.ro: Ti-a fost dor de acasa?

Andreea Peticaru: Spre sfarsit a fost mai greu, pentru ca trecuse destul timp si incepusem sa ma resimt. La inceput nu aveam timp de nimic: toata lumea se cunostea cu toata lumea, era un cerc de prieteni ai „erasmusilor” care ne invitau la ei, la petreceri, se organizau seri tematice, toti voiau sa stie cat mai multe despre ceilalti. Acest grup era alcatuit din fracezi care stateau cu chirie, erau mai putini preocupati de partea scolara si unii erau in anul trei si se ocupau doar de practica, altii erau mai liberali – se imbracau diferit, fumau marijuana.

HotNews.ro: Ce parere ai despre asta?

Andreea Peticaru: Din cate stiu eu, alcoolul este legal numai in anumite cantitati acolo, iar marijuana, la fel. Tinerii fumau multe tigari din foi si narghilele. La petreceri, ascultau muzica, fumau si beau. Eu nu prea mergeam la petreceri. Preferam sa descopar persoane cu care sa pot avea discutii mai elevate, mai personalizate. La petreceri, era toata lumea cu toata lumea si se purtau discutii de genul „care sunt injuraturile pe la voi?”. Nu prea ma simteam asa bine, plus ca nu prea-mi place sa beau, iar ei invariabil se imbatau – fetele, cot la cot cu baietii – si fumau si intrau asa, intr-un fel de transa, incepeau sa danseze cu sticlele. Se simteau foarte bine oamenii, dar nu era stilul meu de distractie.

Consumul de marijuana nu e chiar raspandit printre studenti, dar toata lumea stie ca se poate face asta si nimeni n-are nimic impotriva. Este ca si cum ai fuma tigari: fiecare cum vrea si cum il tine, ca sa zic asa. Noi aveam, de exemplu, un detector de fum in camin, dar reuseau sa-l acopere. Fetele fumau pe geam si aveau paharelul de vin in fata in fiecare seara, toate vecinele mele.

HotNews.ro: In aceasta perioada, cum a decurs relatia la distanta, cu prietenul tau din Romania?

Andreea Peticaru: La inceput, relatia a mers foarte bine, comunicam pe skype si era ca si cand am fi vorbit la telefon la costuri si mai mici, ne mai si vedeam prin camera video, era ok. La inceput nu-i simteam lipsa, fiindca ti-am zis, in prima luna am fost atat de buimaca in a-mi alege materiile si a trebuit sa vorbesc cu profesorii, cu colegii, sa-mi fac relatii; a fost mai complicat. Problemele noastre au inceput cand m-am reintors pentru o scurta perioada, in vacanta de Paste. N-am petrecut prea mult timp numai noi doi; eram noi si prietenii lui mereu si m-am cam enervat. Cred ca atunci s-au acutizat diferentele care existau deja intre noi. S-au racit lucrurile, desi inainte imi spunea ca sunt confidenta lui si isi facea griji: ce-o sa se faca el fara mine, cu cine o sa vorbeasca. Abia asteptam sa ma intorc in Belgia in cele doua saptamani cat am fost acasa, caci simteam nevoia sa evadez si sa-mi pun cap la cap sentimentele legate de prietenul meu. Si, in al doilea rand, simteam ca abia am intrat in paine si ma asteptau si marile excursii, noii colegi, urmau experientele mai importante.

Iar, in partea a doua, cand m-am intors din vacanta de Paste acolo, nu mai reuseam sa dau de el pe net, raspundea greu la telefon, deja nu mai simtea el nevoia sa comunice sau nu i se mai parea la indemana si am rarit-o cu discutiile. Nu mai era la fel sau probabil ca asa a fost el intotdeauna, dar la inceput facea mai multe eforturi pentru mine. Acum, de cand m-am intors, am fost intr-o continua pendulare: sa ne despartim, sa nu ne despartim. mi-am dat seama ca am nevoie de mai mult. Probabil asteptam sa se rupa totul de la sine.

HotNews.ro: Cu ce frecventa comunicai cu cei de acasa?

Andreea Peticaru: Ai mei mi-au dat mana libera. Daca, la inceput, ma sunau mai des, ca sa vada cum ma acomodez, spre sfarsitul sederii mele acolo vorbeam cel mult o data pe saptamana. Si cu prietenii comunicam, dar nu in fiecare zi, caci au inteles cu totii ca voiam sa fie timpul meu, pentru mine, si mi-a prins foarte bine, chiar ma simt total schimbata dupa experienta aceasta. Ma simt mult mai independenta si mult mai deschisa si, in acelasi timp, mult mai increzatoare in fortele mele si in ceea ce imi poate oferi strainatatea, pe viitor. Ma vad mult mai descurcareata, mult mai deschisa.

HotNews.ro: Planuiesti sa mai pleci din tara? Te vezi stabilindu-te in strainatate?

Andreea Peticaru: De plecat, sigur o sa mai plec. Vreau neaparat sa urmez masterul in strainatate. Mai tarziu, chiar mi-ar surade ideea de a pleca in delegatii, pentru inceput. Deocamdata nu ma gandesc sa plec de tot din tara, pentru ca am o situatie destul de buna aici si, stii cum e, daca ai un camin caldut aici, nu prea te atrage sa o iei de la zero in alta parte. Mai ales ca in strainatate e lumea draguta, dar sentimentul meu de apartenenta e acasa si, in afara de asta, nu imi dau seama in ce masura au fost draguti cu mine pentru ca stiau ca sunt student „Erasmus” si au vrut sa-mi faca viata mai usoara si in ce masura e o caracteristica a lor. Adica, nu imi dau seama daca, venind acolo sa stau tot timpul si sa lucrez cot la cot cu ei, ar mai fi la fel de draguti. Nici ei nu cred ca si-ar da seama de asta. Din cate imi spunea Denisa, prietena mea care a stat in Bruxelles si a avut acces la mai multe persoane, lucrurile nu stateau chiar atat de roz: daca nu te adaptai stilului lor, imediat te renegau. Eu nu am avut ghinionul acesta.

HotNews.ro: Cu ce ochi vezi Romania acum, dupa aceasta experienta?

Andreea Peticaru: Deocamdata, Romania ramane tot „acasa”, pentru ca aici sunt toti cei dragi, care imi ofera un sprijin moral enorm. La intoarcere, m-a lovit putin spiritul balcanic de acasa. Initial, a fost nota aceea pitoreasca, de care parca mi-era dor, dar, dupa aceea, faptul ca toti sunt cu ochii in pamant si ca toata lumea este atat de stresata si de incrancenata si intr-o cursa fara sfarsit, faptul ca toata lumea se holbeaza la tine pe strada, ca toata lumea claxoneaza – au inceput sa ma loveasca chestiile astea, incet-incet, si sa-mi dau seama ca acolo era mai bine. Acolo, lumea e foarte civilizata, te lasa sa treci chiar si cand nu e trecere de pietoni, ceea ce la noi nu se intampla, nu claxoneaza, sunt mult mai linistiti, cel putin in Tournai. Pe chipurile oamenilor nu citesti incrancenarea aceea, deprimarea, stresul de aici.

Ce m-a frapat pe mine este ca oamenii aceia chiar stiu sa zambeasca si nu e vorba de un zambet fortat. Oamenii aceia iti ureaza o dupa-amiaza frumoasa, cand te duci la un magazin, si simti ca ti se spune din inima. Din nou, poate pentru ca au siguranta zilei de maine. Pentru ca la ei sunt mai multe constante si sistemul de asigurari sociale este mult mai bun si, de cand esti mic, toata lumea te incurajeaza, esti sustinut si, daca in jurul tau lumea e incurajatoare si deschisa, te simti si tu altfel, evoluezi altfel. Iti ofera un climat de incredere, de securitate. Si-mi place ca nu e spiritul acesta de competitie acerba, ca la noi. Acolo nimeni nu mi-a dat senzatia ca se simte ameninta ca intru pe teritoriul lui. Ma simteam in siguranta acolo. In Bruxelles am mers de una singura de multe ori si peste tot pe unde am mai calatorit, in Spania, in Franta, in Anglia.
 
Reacomodarea a fost lunga, a durat cam o luna de zile. La inceput, dorul de casa ma facea sa vad totul pitoresc, chiar si aspectele negative pareau fermecatoare. Apoi am inceput sa ma intreb unde ma regasesc pe mine mai mult, acolo sau aici. e senzatia ca esti prins intre doua lumi. Inca ma regasesc si aici, dar, in acelasi timp, nu mai pot fi cea de dinainte sa plec, nu ma mai pot intoarce la toate lucrurile pe care le faceam inainte. Simt nevoia de mult mai mult spatiu al meu, de mai mult timp de cugetare. Vorbesc mult mai bine cu mine si simt nevoia sa petrec mai mult timp in singuratate. Evit iuresul si, poate de aceea, spre deosebire de alte dati, cand toata lumea ar fi stiut ca sunt aici, acum, desi am fost luata pe sus, am simtit si simt foarte mult nevoia sa-mi recalculez, sa-mi redistribui timpul, astfel incat sa petrec mai mult timp cu mine.

HotNews.ro: Acestea sunt semne de maturizare, nu?

Andreea Peticaru: Da, chiar asta simt. Insa, cand ai sentimentul ca nu te regasesti in ceea ce ai fost inainte, trebuie sa-ti creezi noi tipare, ceea ce este destul de greu. Te simti in aer, pentru o vreme. De aceea, m-am inscris la tot felul de cursuri si la inot, am inceput diferite activitati care sa-mi umple timpul si inlatur sentimentul acela de inutilitate, pe care l-am avut la intoarcere. Cat eram acolo, ce ma ajuta in momentele grele era gandul ca ma intorc acasa. Insa, cand m-am intors acasa, mi-am dat seama ca nu e suficient. E un sentiment foarte ciudat, sa nu mai stii unde ti-e locul!

Asa ca m-am inscris la inot si la un curs de citire rapida – invatare rapida – dezvoltare personala. Dupa starea aceasta de deruta, aveam nevoie de imboldul pe care mi-l dau aceste activitati. Am inceput sa deschid ochii si sa ma simt mai bine ancorata in realitate. Intentionez sa ma inscriu si la un modul de creativitate, caci la acest capitol simt ca am probleme. Sunt avida de cunoastere, vreau sa citesc cat mai multe si sa stiu cat mai multe, insa blocajele mele apar pe partea de cretivitate, nu de invatare.

HotNews.ro: Asta, din cauza sistemului nostru de invatamant?

Andreea Peticaru: Da. La noi inca se pune prea mult accentul pe tocit. In plus, am avut eu anumite perioade, in viata mea, cand nu am facut cele mai bune alegeri. Mi-am dat seama ca nu vreau sa lucrez in domeniul facultatii pe care mi-am ales-o. Mi-am dat seama ca jurnalismul implica prea mult stres pentru mine, iar eu nu ma comport bine in astfel de situatii. Trebuie sa-mi gasesc fie noi metode de adaptare, fie alte preocupari, care sa mi se potriveasca mai bine. Nu vreau sa fac jurnalism. Poate copywriting.

HotNews.ro: Care sunt planurile tale, pentru viitorul apropiat?

Andreea Peticaru: Avand in vedere ca imi dau seama ca sunt foarte multe posibilitati in strainatate si ca e chiar usor sa te descurci, m-ar tenta sa fac in afara un master pe partea artistica. Nu cred ca sunt indeajuns de buna incat sa creez arta, dar mi-ar placea sa fiu inconjurata de arta. Vreau sa ma interesez de niste cursuri pentru decoratori de muzee, organizatori de expozitii, persoane care se ocupa de intretinerea patrimoniului. Nici eu nu-mi dau seama clar ce vreau, dar stiu ca vreau sa fiu inconjurata de arta. E singurul lucru care m-ar face sa fiu intr-adevar implinita.

In strainatate am avut posibilitatea sa merg si la concerte de muzica simfonica, la spectacole de flamenco, la un concert Katie Melua, la Kylie Minogue, la balet, la teatru. Ma fascineaza partea aceasta artistica. Mereu m-am considerat o persoana creativa, dar, de-a lungul timpului, s-au produs blocaje. insa toata experienta asta mi-a amintit ce vreau sa fac cu adevarat, in ce directie am de lucrat. Nu vreau sa mai memorez lucruri fara nici o valoare. 

  
4890 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Fasmasus (Joi, 21 august 2008, 15:51)

    Adrianos [anonim]

    Bai nene, m-ati spart cu rahatul ala de "bursa" "Erasmus". Cine naiba este Erasmus asta ?

    MA lasa recechestia asta cu bursele in jurnalism.

    Sunt satul de "jurnalistii" care vin sa flutere diplomele obtinute prin strainatate,iar cand ii pui la lucru, tot ce fac e sa scrie despre "minunata "ALina Plugaru, despre tatulica Andreei Marin, despre ce fite se mai poarta vara asta,despre orice fel de porcarii...

    Toti care merg cu Erasmus, se minuneaza ca acolo trebuie sa platesca gazda... ca aia de acolo nu invata deloc,ca asa si pe dincolo...Booring.Promit c anu ma mai aitng pe viitor de nea Erasmus Caisescu.
    • -1 (1 vot)    
      ... (Joi, 21 august 2008, 16:03)

      Opposite [anonim] i-a raspuns lui Adrianos

      Ignorance is bliss.
    • -1 (1 vot)    
      atat ai putut sa discerni (Joi, 21 august 2008, 17:33)

      dedeiu [anonim] i-a raspuns lui Adrianos

      Ai realizat ca acolo exista un sistem de invatamant eficient? Ti-ai dat seama ca acolo lumea este civilizata? Tu doar spui ca esti satul de "jurnalisti"... felicitari.
  • 0 (0 voturi)    
    - (Joi, 21 august 2008, 15:54)

    raluca [anonim]

    Andreea, esti o persoana faina.
    Succes.
  • +1 (1 vot)    
    Ohhhhhhhhhh da (Joi, 21 august 2008, 16:21)

    Florin [anonim]

    Marea si minunata bursa Erasmus, o porcarie, o vrajeala , o furaciune, nu are cum as nu fie. Oricum daca se duc studentii din jurnalism e f bine, oricum aia n-au ce face cu banii, si n-au nici o treaba.

    Daca nu vroiau sa fie tocilari de ce dreaq s-au dus la jurnalism. Da-i in masa
  • +1 (1 vot)    
    slab...hilar...infantil...nematurizat:) (Joi, 21 august 2008, 16:33)

    bygu13 [anonim]

    Cine scrie ma articolele astea? "Experienta a determinat-o sa se maturizeze si sa-si doreasca mai mult". Atunci sa ne bucuram: Norocul ei, saraca fata, ca nu mai apuca sa se maturizeze in tara asta copilaroasa. Daca nu era aceasta experienta fata traia intr-un infantilism fara scapare in asteptarea unei experiente maturizatoare? Adica cum s-a maturizat si acum doreste mai mult? Si daca, ma rog, domnisoara este gata maturizata credeti ca este deajuns ca sistemul romanesc sa se schimbe?
    Vor trece multi studenti maturizati prin facultati pana cand vor ajunge sa primeasca "mai mult" dupa cum
    vor ei ca rezultat al procesului de maturizare.

    Sincer cred ca a fost destul nematurizata inainte daca dupa aceasta "maturizare" a inteles ca vrea mai mult.
  • +1 (1 vot)    
    ... (Joi, 21 august 2008, 17:12)

    Opposite [anonim]

    Nu vreau sa dau si eu cu piciorul unui articol deja la pamant dar totusi anacronismul sau ma face sa postez totusi un comentariu.

    Dupa parerea mea, interviul se afla la nivelul anilor '90-2000, cand un student roman care prindea o bursa in strainatate era o poveste de succes indiferent de deznodamantul acesteia. Pe atunci era destul de trista pentru mine exultarea rezultata de pe urma interviului, interviu care folosea dezvaluiri "socante" cu privire la felul de a fi a occidentalilor, invelite in cuvinte mari, frumoase si comparatii ce se cautau flat[ul]ante pentru noi.

    Ei bine, cu atat mai trista e sa revad un asemenea articol acum cand Romania e o tara europeana si orice student roman, cu minte si un minim de vointa, poate ajunge acolo prin forte proprii d'apai cu o bursa Erasmus. Simt de parca mi se reincalzeste o ciorba care a fost calda prin 90 si mi-e servita la pretentii de mare restaurant. O ciorba in care se amesteca ingrediente dubioase: o bursa Erasmus, un sat din Belgia si o facultate de jurnalism.

    Inevitabil minimalizez meritul Andeei dar parca e prea ridicata in slavi prin intermediul interviului cand ea nu pare decat un student obisnuit.

    Lasand la o parte aerul festivist, de intamplare "extraordinara" relatata in "Exclusivitate", relatarea e interesanta si utila si sper sa foloseasca cuiva care se hotaraste sa plece intr-o bursa in Belgia.

    "Nu vreau sa mai memorez lucruri fara nicio valoare." - Citatul e pe cat de adevarat pe atat de banal.

    Mai degraba mergea:

    Erasmus: "Se simteau foarte bine oamenii, dar nu era stilul meu de distractie."
  • 0 (0 voturi)    
    interminabil (Joi, 21 august 2008, 17:46)

    c [anonim]

    Citind printre randuri, ca nu am rezistat la polologhia de 5km a acestor confesiuni semiintime, mi-am adus aminte de experienta erasmus de acum 8 ani. Fenomenul exista de multa vreme, chiar si pentru studentii romani, si domnisoara in cauza nu dezvaluie mare lucru. Pare efectiv un fragment dintr-o pagina de blog. Mai bine s-ar documenta jurnalistii despre conditiile de acces direct de la universitatile vizate ca sa informeze potentialii candidati despre ce si cum. Informatia domnisoarei cum ca diferenta de bani acordata difera in functie de contributia tarii la sistem mi se pare o impresie gresita si inutil de propagat.
    • 0 (0 voturi)    
      invidie ? (Joi, 21 august 2008, 21:57)

      elena [anonim] i-a raspuns lui c

      Mie mi-a placut mult articolul si doresc pe viitor sa mai citesc impresii de la studenti cu sau fara burse de la facultati din alte tari. Am si eu o liceanca si chiar e interesant sa aflu de burse ,facultati ,mastere...Comentariile rautacioase nu-si au locul deoarece sunt persoane care nu au calatorit in lumea asta atat de mult si nu au alta sursa de informatie. Mai lasati snobismul si ironiile !
    • 0 (0 voturi)    
      pt. c...te inseli... (Vineri, 22 august 2008, 14:00)

      marlene [anonim] i-a raspuns lui c

      bursa difera de la tara la tara, in functie de cat cotizeaza fiecare tara si in functie de cat de dezvoltata este tara respectiva. Mai pe intelesul tau..un erasmus neamt primeste mult mai putin decat un erasmus roman iar un erasmus roman primeste mai mult decat un erasmus din Republica Molvoda.
  • 0 (0 voturi)    
    betie de cuvinte (Joi, 21 august 2008, 18:06)

    spiru haret [anonim]

    Foarte subtire interviul. Un fel de OTV in scris. Am citit pana la sfarsit pentru ca totusi e plin de umor (din pacate pentru protagonista, involuntar). Afirmatia ca "Belgia e destul de micuta si compacta si oraselul Tournai in sine era atat de mic incat nici nu avea sens sa iei autobuzul. La ei, trenurile sunt folosite cum e la noi cu autobuzul si masinile." este savuroasa. Hai na, chiar asa? Parca e o compunere de scoala primara... . Si asta dupa deja 2 ani de jurnalism.
  • 0 (0 voturi)    
    burse (Joi, 21 august 2008, 18:30)

    x [anonim]

    si totusi, trebuie sa intelegem ca articolul este plasat in rubrica despre burse ce face parte dintr-o sectiune hotnews dedicata studentilor. asa ca trebuie privit ca atare, ca o sursa de informare/motivare/crestere a curiozitatii celor care sint sau vor fi studenti.
  • 0 (0 voturi)    
    Minunat articol ... (Joi, 21 august 2008, 23:22)

    Adrian Buzatu [anonim]

    Parerea mea este si a fost ca singura literatura adevarata este jurnalul ... si ca nu merita sa scrii decat ceea ce nu ai spune nimanui. (idee din Cioran). O admir pe Andreea pentru sinceritatea ei. Eu sunt una din cele mai sincere persoane pe care le stiu in ceea de a descrie cum am trait viata de student in strainatate, cu toate nimicurile ei, caci stiu ca nu ma dau mare, ci ca ofer inca o informatie, din care cineva poate afla ceva, poate i se deschide o portita. Informatia nu are cum sa faca rau, nu are decat sa ajute. Totusi, nu as fi avut curajul sa descriu in detaliu evoluatia relatiei mele. As zice de o relatie in general. Asadar cu atat mai mult o admir, s-a apropiat de idealul lui Cioran, acela de a scrie pentru toti doar ceea ce un om obisnuit nu ar indrazni sa spuna nimanui.

    Felicitari, Andreea! Trebuie urmate toate oportunitatile vietii, iar Erasmul datorita UE e unul din acestia. De ar merge toti studentii romani, ce bine ar fi ...
  • 0 (0 voturi)    
    ecoles superieures (Vineri, 22 august 2008, 0:22)

    adrian [anonim]

    faza cu studentii francezi care vin in belgia pentru ca in franta nu sunt scoli superioare e dulce, dulce de tot :)))))))
  • 0 (0 voturi)    
    fost Erasmus... (Vineri, 22 august 2008, 13:52)

    marlene [anonim]

    Felicitari Andreea si rusine celor rautacuiosi. Bursa Erasmus iti ofere o groaza de avantaje...Poate ca nu este usor pentru "erasmusi"-ai la dispozitie un timp f. scurt de adaptare, de dat si trecute examene in alt sistem decat cel romanesc (unde se copiaza), de facut 30-60 credite, de lucrat in laboratoare...Insa dupa toate acestea vei avea o groaza de oportunitati. Dupa bursa Erasmus, am avut ocuzia sa vad alte tari, sa cunoscu alti oameni si sa mi se ofere alte sanse.
  • 0 (0 voturi)    
    o parere (Luni, 25 august 2008, 21:15)

    CI [anonim]

    Am avut sansa sa o cunosc pe Andreea si pot sa spun ca este o persoana deschisa, comunicativa, modesta, inteligenta, e o placere sa fii in prezenta ei.
  • 0 (0 voturi)    
    remarca (Luni, 22 septembrie 2008, 16:56)

    Gabi [anonim]

    O mica remarca la adresa persoanei care a editat interviul ( daca aici poate fi vorba de editare).Titlul spicuit din interviu nu e nicidecum potrivit.Adica central in tot ce spune Andreea e ca nu vrea sa memoreze .....???Rama in care a fost pus interviul e penibila.Acum Andreea daca da un search pe google cu numele sau ,va gasi 10 pagini cu "nu vreau sa mai memorez lucruri fara valoare".Saraca ramane cu un halal de carte de vizita in urma interviului.Si lucrul asta e foarte important,pt ca atunci cand un potential angajator vrea sa cunoasca mai multe despre tine,poate da un search pe google..si cu ce impresie ramane,stimata Maria Adriana Popa?Cu "jurnalisti" ca tine, cu siguranta lumea o sa fuga mancand pamantul inainte sa dea un interviu.
    Pe final,ma inclin in fata Andreei pentru sinceritate.
  • 0 (0 voturi)    
    comentarii de... (Marţi, 14 octombrie 2008, 17:37)

    cryseyum [anonim]

    Observ ca articolul este comentat de o gramada de oameni frustrati...(care nu au nicio legatura cu jurnalismul).
    Faptul ca Andreea a fost prea sincera, punand in scena simplitatea vorbelor intr-o sectiune dedicata studentilor, ci nu filozofilor si scriitorilor, va deranjeaza chiar atat de mult?
    Iar intrebarile adresate de catre Maria,chiar credeti ca nu le-a verificat nimeni? Oameni mai cu cap decat majoritatea comentatorilor de pe aici... Intrebarile sunt simple, la obiect asa cum ar trebui sa fie, pe intelesul tuturor frustratilor, ca altfel nu aveau ce sa comenteze.
  • 0 (0 voturi)    
    Nu vreau sa mai memorez lucruri fara nicio valoare (Marţi, 14 octombrie 2008, 21:02)

    Anemona Niculescu [anonim]

    Maria a pus niste intrebari firesti la care Andreea a raspuns sincer. Care e de fapt problema? Este perceptia unui om asupra sistemului de invatamant, a modului de a socializa, de a se distra din doua tari diferite, factorul comun fiind viata studenteasca. Andreea realizeaza prin prisma perceptiei personale o abordare comparativa. Este un interviu bun pentru orice studiu imagologic.
    In privinta titlului... si eu am invatat la geografie despre tipurile de cernoziom - ca sa promovez - dar daca ma intreaba cineva, azi, de cate tipuri sunt, as intreba "pardon?"


TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie

FORUM

Ultimele
discutii