Cum este mai bine: angajarea raspunderii pe Legea Educatiei sau continuarea dezbaterii in Parlament?
de Stefan Vlaston CampusNews
Luni, 15 noiembrie 2010, 12:58 NEWS | OPINII
Dincolo de disputele juridice incerc sa enumar cateva argumente pro si contra angajarii raspunderii. Cei care sunt pentru continuarea dezbaterii parlamentare argumenteaza, pe buna dreptate, ca Parlamentul este forul legislativ in democratie si doar in conditii exceptionale Guvernul se substituie Parlamentului.
Pe de alta parte, stabilitatea si predictibilitatea legislativa este servita atunci cand o larga majoritate accepta si recunoaste prevederile unei legi, mai ales atunci cand se doreste ca legea respectiva sa reglementeze domeniul 15-20 de ani.
Altfel, orice viitoare majoritate parlamentara ar putea modifica Legea Educatiei, pe motiv ca nu are legitimitatea necesara.
De la teorie la practica este insa o cale lunga, presarata de capcane si piedici uriase
Astfel, in ultimii 10-15 ani Parlamentul a dat legi pentru functionarea “fabricilor de diplome”, din invatamantul superior, operatie in care erau interesati multi parlamentari, deveniti peste noapte profesori la aceste fabrici. In schimb, in invatamantul preuniversitar a desfiintat traseul profesional, astfel incat toti elevii, au n-au inclinatii, talente si resurse, sa ajunga sa cotizeze la fabricile de diplome din invatamantul superior. Chiar daca economia are nevoie de muncitori calificati”.
Epopeea Legii Educatiei Nationale ilustreaza si ea acelasi lucru. Pentru a nu deranja duduiala fabricilor de diplome, nu suntem in stare, de 10 ani, sa elaboram o Lege a Educatiei, adecvata noului context economic si social, care sa modernizeze si reformeze sistemul.
Ca si cel de sanatate, sistemul educational inghite bani cu nemiluita, dar nu ofera societatii servicii pe masura banilor investiti. Ca de lipsa de educatie nu moare nimeni. Cel mult pleaca la cules capsuni in Spania.
Ar fi bine ca Senatul sa se achite, pana la urma, de obligatia de a dezbate si redacta Legea Educatiei. Mai ales ca, in ce a lucrat pana acum, a gasit solutii mai bune decat Guvernul, in cateva aspecte, printre care enumeram reintroducerea scolii profesionale, ca alternativa la studiile liceale, structura Consiliului de Administratie al scolii si altele, preluate si de ministrul Funeriu in forma pe care Guvernul si-a angajat raspunderea.
Dar, este greu de crezut ca prevederile dure pe care le contine legea in forma angajata de guvern, in privinta apucaturilor, intereselor si potlogariilor, uneori de esenta mafiota, (n-o spun eu, ci Sebastian Lazaroiu, consilier prezidential), din invatamantul superior, vor fi acceptate, in aceasta forma, tocmai de aceia pe care ii afecteaza.
Rectori si profesori universitari: Ecaterina Andronescu, Mihail Hardau, Andrei Marga, Nicolae Robu, Dumitrescu Cristian, Anghel Stanciu si altii. Deja acestia si altii acuza si clameaza pe toate canalele ca le este afectata autonomia universitara, paravanul in spatele caruia si-au acordat salarii bugetare uriase, prin cumuluri ilegale de functii, speculand naivitatea platitorilor de taxe si fraudand bugetul de stat.
De interesele elevilor si studentilor nu aminteste nimeni
Cum sa treaca prin Comisia de Invatamant a Senatului prevederi precum:
- Pensionarea la 65 de ani si parasirea, la data aparitiei legii, a functiilor de conducere pentru aceia care au implinit varsta de pensionare. Probabil mai mult de jumatate dintre rectori si decani sunt in aceasta situatie, sau se apropie de varsta de pensionare (Andronescu, Hardau, Marga, sunt doar cateva exemple pentru aceasta categorie).
- Pentru amuzament, sa mentionam ca in motiunea de cenzura pregatita pentru cazul in care guvernul si-ar fi angajat raspunderea este invocat si argumentul: "Învatamântul superior românesc va fi decapitat ca urmare a aplicarii art. 289:” Personalul didactic si de cercetare se pensioneaza la împlinirea vârstei de 65 de ani". Aceasta situatie risca sa genereze, pe lânga emigrarea elevilor, studentilor si licentiatilor de vârf, o emigrare a profesorilor universitari performanti”. Adica, profesori de peste 65 de ani, unii scoliti la Stefan Gheorghiu, specializati in ode cantate cuplului Ceausescu, fara sa stapaneasca limbi straine, vor emigra? Unde? Cine ii va primi, universitatile din top 500? Ca banc e savuros, dar prezenta argumentului in motiunea de cenzura descalifica autorii. Si uite de ce, atunci cand tineri absolventi, cu doctorate la universitati de prestigiu, nu cumparate pe bani sau influenta politica, bat la usile universitatilor romanesti li se spune: nu avem locuri.Cum sa treaca articolul referitor la alegerea rectorilor prin concurs, deschis oricui, inclusiv pentru cetateni europeni, cu o comisie avand jumatate din membri din afara universitatii, adica nelegati de candidati; prin bani, interese, secrete bine pazite, afaceri de tot felul, astfel incat sa voteze cum le spune clanul?
- Cum sa treaca articolul referitor la incompatibilitati, prin care se interzice cumulul de norme si de functii, prin care se interzice ca persoanele aflate in raport de rudenie, pana la gradul III, sa functioneze in aceeasi universitate, in cazul in care una dintre ele indeplineste si functie de conducere? Cum sa treaca articolul referitor la abilitare, prin care se incearca o separare a “graului de neghina”, adica persoanele care doresc sa acceada in functii de conducere sau la calitatea de conducator de doctorat, trebuie sa sustina un examen de “abilitare”, care sa dovedeasca daca si-a cumparat sau nu titlurile si diploma sau chiar cunoaste domeniul pe care doreste sa-l pastoreasca?
- Cum sa treaca articolul referitor la plagiat, prin care se prevede ca toti cei dovediti de plagiat, confirmat de o Comisie Nationala, isi vor pierde instant functiile si posturile? Sa ridice piatra impotriva acestui articol de lege acela care sustine ca nu a plagiat macar o data!
Desi o poate face doar dupa avizul unei Comisii Nationale privind managementul si etica universitara. Dar cine altcineva, daca nu statul, trebuie sa fie jandarmul si garantul legalitatii, calitatii sau macar nenocivitatii serviciilor si bunurilor aflate in piata? Ca organismele de breasla, de tipul ARACIS, am vazut cum isi fac treaba.
Doua treimi din universitatile romanesti sunt “perfecte”, au “grad ridicat de incredere”, cel mai inalt calificativ pe care il poate da ARACIS. Desi niciuna nu se afla in Top 500 Shanghai, in care Polonia are 3, Cehia 2, Ungaria o universitate.
Pentru ca membrii staffului ARACIS sunt din start in conflict de interese, intrucat provin si sunt salariati in continuare de universitatile pe care le controleaza. Adica se controleaza pe ei si intre ei! Si atunci, cine trebuie sa acopere zona de control, ancheta si sanctiune administrativa? Statul, adica ministrul, cine altcineva.
Pretentiile UDMR, care pare ca santajeaza guvernul in continuarea actiunii de angajare a raspunderii se pot intoarce ca un bumerang impotriva absolventilor minoritatilor, pentru ingusteaza accesul acestora in piata muncii, in judete fara majoritatea populatiei maghiare.
In preuniversitar, Legea Educatiei, in forma angajata de guvern, se apleaca mai mult asupra intereselor beneficiarilor, parinti, elevi, studenti, in timp ce discutia si dezbaterea publica se apleaca mai degraba asupra intereselor profesorilor. In concluzie, cum este mai bine? Ramane ca aceia care sunt preocupati de educatie sa-si faca propria judecata.
Personal sunt acum in dilema, sa aleg intre modernizare si democratie.
Sunt atasat si principiilor si idealurilor democratice, dar dupa 20 de ani de asteptare nu mai am rabdare. Imi doresc o rapida reformare a educatiei si formarii profesionale, pentru ca stiu ca altfel nu progresam.
Batem pasul pe loc si ne imprumutam, in lipsa unei economii competitive si a unei productii de bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata mare. Si cerem guvernului sa dea, sa dea, ce sa dea si de unde sa dea, nu prea ne intrebam. Ca tiparnita de bani o tine incuiata Isarescu si nu vrea sa dea cheia guvernantilor. Ca stie ca explodeaza inflatia si iar ajungem la bancnote cu n zerouri.
Asa ca, pana la urma, as alege angajarea raspunderii pe Legea Educatiei. Daca se mai poate, asa cum se lauda premierul Boc.
Citeste mai multe despre angajarea raspunderii | legea educatiei | legea educatiei nationale | functie de conducere in universitati | Educatiei Mihail Hardau | Ministrul Educatiei Mihail Hardau | Legea Minoritatilor | Domeniul Educatiei | legea minoritatilor nationale | bugetul educatiei
Adevarul ca legea educatiei e foarte buna si ataca continentele oligarhiei din invatamantul universitar si preuniversitar si asta e motivul pentru care nu poate fi adoptata,decat prin asumare ,deoarece toti cei interesati se impotrivesc la vot si sunt multi si provin din democratia iliesciana, care apara interesele minoritatilor politice, sub pretextul neadmiterii cerintelor UDMR, pe care oricum le va adopta orice partid cu care joaca sau va juca UDMR in viitor !
Altfel oricat de reformatoare ar fi, nu are sanse sa reziste in timp daca nu exista agreementul tuturor actorilor politici importanti.
Peste toate, parlamentul reprezinta si un filtru in plus. Nu cred ca are cineva pretentia ca poate elabora de unul singur o lege a invatamantului perfecta. Consultarea cu factorii implicate nu trebuie sa decurga doar pe parcursul elaborarii, ci mai ales asupra aspectului sau final.
Aruncand mormane de legi unilateral, prin asumarea raspunderii, nu face decat sa creasca numarul corecturilor ulterioare prin alte legi corective (vedeti cazul Codului Fiscal). Asta afecteaza grav stabilitatea in domeniul afectat si creaza probleme mai mari decat lasarea neschimbata a cadrului legilativ.
Invatamantul romanesc a fost modificat in ultimii 20 de ani de cateva ori pe legislatura si rezultatul se vede. Ar cam fi timpul sa incepem sa facem si noi legi durabile care sa fie valabile macar 10 ani. Altfel ne vom invarti in cerc schimband mereu aceleasi legi si vom fi legiferati permanent dupa cum s-au dat galetile si pungile de malai la alegeri.
Si sa nu cadem in capcana de a blama cea mai democratica institutie, parlamentul, pentru simplul fapt ca unii ne indeamna la asa ceva sau pentru ca sunt parlamentari mai putin indicati sa fie acolo. Cu bune si rele, parlamentul e imaginea poporului nostru si cei pe care i-am trimis acolo sa ne reprzinte trebuie sa-si dea parerea pe legile care urmeaza sa ne influenteze viata. E cea mai buna solutie posibila.
Nicaieri in lume nu s-au facut legi bune cu pistolul la tampla. Tocmai asta e sensul parlamentului ca organism legislativ : o adunare de alesi ai poporului, cu diferite orientari politice, care sa examineze viitoarele legi si sa propuna cel mai bun compromis, eliminand abuzurile si devierile de la linia democratica. Cu toate neajunsurile aferente, este demonstrat ca fiind cea mai buna solutie posibila.
Nu este deloc o solutie sa continuam pe aceleasi coordonate distorsionate si sa lasam sa perpetueze deciziile unilaterale ale puterii ce ne impun legi efemere si neagreate de catre ceilalti jucatori. Nu este deloc util sa dam inapoi si sa transformam parlamentul intr-o anexa inutila asa cum se intampla in ultimii ani. Nu cred ca aveti vreun exemplu despre ordonante de urgenta bune si durabile. Eu nu cunosc.
Ar fi de discutat si faptul ca de 10 ani incoace guvernele Romaniei au abuzat de ordonante de urgenta ca forma de a legifera tara. Astfel au pus Parlamentul intr-un sah permanent, fortandu-l sa lucreze mereu pe legi imperfecte in permanenta schimbare. In acelasi timp, calitatea parlamentarilor a scazut datorita unor tendinte politice ce ne-au dus pe culmi nebanuite de politicianism ieftin si demagogie. Intr-un mod paradoxal, parlamentarii alesi cvasi-uni-nominal au devenit masini de vot mai eficiente decat pe vremea cand erau alesi pe liste. Nu am mai avut pana acum o asemenea avalansa de pile, copii si nepoti in structurile parlamentului. Daca nu ma insel, pana de curand ministrii nu aveau voie sa mai ramana si parlamentari, acum este insa posibil si asta e ciudat si pagubos. Parlamentul a fost victima luptelor politice si a fost sacrificat si decredibilizat in mod ingrijorator. Sa nu ne lasam pacaliti de inselatoarele avantaje ale concentrarii puterii administrativo-legislative intr-o singura innstitutie a statului.
Parlamentul a dat legi prin care s-a furat cu legea in brate.
Cred ca Parlamentul are cea mai mare vina.
In anii '90 au fost OUGuri de 24 de ore prin care diversi importatori au obtinut culoarul necesar sa faca un plus pe spinarea noastra.
Problemele noastre nu sunt atat legile strambe cat neaplicarea legilor si in modificarea lor in mod repetat. Din aceasta cauza evoluam oscilant si aleatoriu. Totul e incert, orice e posibil sa fie schimbat peste noapte de catre guvern.
Nu contest faptul ca unora le-o fi convenit, ca altii or fi votat la comanda, dar sa nu generalizam si sa nu blamam o institutie printr-o extrapolare periculoasa ce aminteste de generalizarile din comunism.
E ironic si faptul ca greseala cu TVA a venit tocmai de la parlamentarii puterii, majoritari in parlament. Asta e inca o dovada in plus ca puterea actuala a trimis in parlament preponderent masa de vot la comanda. A gresit seful, a gresit si turma.
In principiu senatul o va termina de discutat anul acesta asa ca nu vad unde-i problema. vorbim de o lege care va incepe sa fie aplicata abia din sept anul viitor, si asta partial.
si tineti cont ca guvernul si comisia prezidentiala o tot pregatesc de vreo 2 ani, nu vad de ce 6 luni in parlament e asa de mult.
eu cred ca merita asteptarea, vreau legi bune si durabile, nu vreau legi pripite cu modificari si reveniri ulterioare.
Ca si dvs. nu cred ca e o problema de autonomie universitara daca ministrul se pronunta in favoarea suspendarii rectorului. In tari care sunt actualmente modele de democratie se intampla asa ceva si nu pune problema nimanui.
Un singur exemplu concret. In Elvetia, la Universitatea din Neuchâtel, in urma cu vreo cativa ani (prin 2007, daca nu ma insel) rectorul a fost demis de catre autoritatea cantonala (care e echivalentul Ministerului educatiei din Romania fata de aceasta universitate). Motivul demiterii a fost legat de faptul ca rectorul s-a opus la mutarea unor domenii de studii la Scoala Politehnica din Lausanne. Nu am auzit pe nimeni strigand ca, in urma acestui incident, Universitatea din Neuchâtel nu ar fi autonoma.
Cu privire la ARACIS, din nou aveti perfecta dreptate. E uluitor cum sunt repartizate interesele in aceasta institutie.
Totusi am rezerve cand vorbiti despre clasamentele internationale ca despre niste etaloane obiective. E drept, le invocati pentru a va justifica indoiala fata de aprecierile ARACIS-ului. Facand astfel de raportari, comparati merele cu patrunjelul, caci metodologia ARACIS-ului si cea a clasamentelor la care va referiti sunt complet diferite. Eu cred ca deficientele activitatii ARACIS-ului pot fi puse in evidenta alte argumente, mult mai pertinente.
Eu cred ca s-ar putea da exemple clare de "profesori" universitari care au plagiat sau care nu au nimic publicat.
Nu vorbim de faptul ca doctoranzii isi gasesc locuri de munca in facultatile unde studiaza (practica care nu este prea apreciata nicaieri in strainatate)
Sa mai vorbim de inspectorii care publica tone de carti si pe care le vara pe gat scolilor aflate in subordine? Si apoi te trezesti cu ei ca au 6-7 carti publicate!
Daca pe cercetare sa spunem ca lucrurile sunt cat de cat puse la punct (ar trebuie acceptat de la sine criteriul lucrarilor cotate ISI), pe didactic scara valorilor este pe dos.
Cred ca singura solutie pe didactic ar fi introducerea vaucherelor si existenta unui examen national pe domenii. In felul acesta politicul dispare din modalitatea in care se impart locurile intre facultati.
Oricum ambele proiecte se bazeaza pe ARACIS, asa ca nu cred ca in invamantul superior se va produce vreo schimbare semnificativa.
Cred ca ar trebui ca legea sa treaca prin parlament pentru simplul motiv ca daca este trecuta prin asumare, peste 2-3 ani vom avea aceleasi discutii.
Referitor la finantarea invatamantului superior, a inteles cineva cum se va face (articolele 202 sau 205)?
O sa ma uit la finantare
Dar aceia inca f. buni pot continua activitatea si dupa 65 de ani, dar nu in calitate de titutlari. Avem o piramida cu varful in jos, sunt mai multi profesori si conf. decat asistenti, preparatori si lectori. E corect asa?
Problema este tot de la salarizare. Ce faci cu un sef lucrari care are de acum 40 de ani? II dai in continuare 17-18 milioane? Asa promovezi conf si mai primeste 5 milioane. Si apoi devine profesor ca are 45-50 de ani.
De asemenea cred ca problema Romaniei este numarul parea mare al Universitatilor, ceea ce duce implicit la risipire de fonduri. De aceea creearea unui mediu concurential din care sa supravetuiasca cel mai bun este vital. Ambele legi pacatuiesc la capitolul asta. Se vorbeste de ARACIS are taie finantarea daca Universitatea X nu indeplineste conditii de calitate. Este prea multa politica si prea mult centralism. Un sistem "care pe care" este mai sanatos. In 10 ani vor ramane cateva Universitati de valoare.
Acest fapt duce in timp la scaderea calitatii.
In momentul in care un profesor va avea de ales intre calitate si salariul sau si al colegilor, va alege salariul. Facultatile sunt prestatori de servicii. Se comporta ca orice firma privata. Ceea ce cer clientii aceea ofera.
Impresia mea este ca sistemul este gandit plecandu-se de la ideea ca studentul este dispus sa depuna efort pentru a se pregati cat mai bine si atunci facultatile isi vor adapta programele de studiu la ce vor studentii si implicit la ce se cere pe piata muncii. Practica a demonstrat ca nu este asa. Studentii nu sunt dispusi sa depuna efort nici chiar in situatia in care trebuie sa platesca pentru studii.
Singura solutie este modelul in care facultatile sunt in finantate de numarul studentilor din anul I sau se accepta o rata de efec de bun simt (20%-30%) de la care facultatile incep sa piarda bani conform principiului finantarii per student echivalent.
De aceea revin cu intrebarea: conform noii legi, a inteles cineva cum se finanteaza invatamantul superior??
bază pentru universităţile publice, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per
student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu şi per limbă de predare. Fondurile vor fi
alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă şi competitivă a
societăţii, iar, în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia
calităţii acestora.
(5) Finanţarea de bază este multianuală, asigurându-se pe toată durata unui ciclu de
studii.