Angajatori de top
Foto: CampusNews

Angajatori de TOP 2010 - Topul domeniilor cu numarul cel mai mare de joburi

de Ovidiu Draghia CampusNews

Miercuri, 21 aprilie 2010, 12:31   

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Targul de joburi Angajatori de TOP se deschide vineri, 23 aprilie 2010. Evenimentul se adreseaza celor care sunt in cautarea de oportunitati de cariera. Angajatori de TOP se desfasoara vineri si sambata, in intervalul 10.00 – 18.00 (vinerea) si 10.00 – 17.00 (sambata). Intrarea se face pe baza pre-inregistrarii pe portalul www.hipo.ro.

Cele 1600 de oportunitati de cariera se adreseaza profesionistilor cu experienta, dar si studentilor si absolventilor. „La aceasta editie vom avea oportunitati atat pentru candidati care au intre un an si sapte ani de experienta dar si pentru studenti si absolventi. De la Senior Analyst, IT Project Manager, Quality Manager si Manager Accounting, la programele de internship pentru studenti, targul ofera o gama larga de oportunitati de cariera, cu o distributie echilibrata intre joburile pentru seniori si juniori”, potrivit Larisei Serban, Project Manager Angajatori de TOP.

Topul domeniilor cu numarul cel mai mare de joburi  la Angajatori de TOP

1.    IT&C

2.    Contabilitate, finante, banci

3.    Inginerie

4.    Client Service

5.    Vanzari

6.    Achizitii & logistica

7.    Marketing

8.    Juridic

9.    Administrativ

10.  Asigurari

11.  Consultanta

12.  Resurse Umane

Pentru prima data la Angajatori de TOP, va fi lansata la editia din aceasta primavara „Career Zone” o zona speciala in cadrul Angajatori de TOP unde candidatii au ocazia sa primeasca consiliere in cariera de la profesionisti specializati pe una din ariile: IT&C, finante-contabilitate sau inginerie. Cei care viziteaza aceasta sectiune vor afla cum sa si imbunatateasca CV-ul pentru a atrage atentia angajatorilor, cum sa se pregateasca pentru procesul de selectie si care sunt recomandarile pentru planificarea carierei. Sectiunea este sustinuta de specialisti in resurse umane de la: Microsoft, TeamNet, Nobel Romania, Catalyst Recruitment Solutions, Dacia Groupe Renault, Renault Technologie Roumanie, PwC, BCR, Michelin si HP.

Pe www.hipo.ro este disponibil programul celor 20 de workshopuri. Deoarece numarul de locuri disponibile pentru fiecare workshop este limita, vizitatorii sunt rugati sa se inscrie online.

Cateva dintre workshopurile targului Angajatori de TOP

Assessment Center Simulation

·       Afli ce este un assessment center si cum sa faci fata cu success unui astfel de proces de selectie;

·       Descoperi care sunt instrumentele folosite intr-un centru de evaluare;

·       Vei primi exemple concrete din partea companiilor si, nu in ultimul rand,  vei pune in practica ce ai invatat intr-o mini-simulare de assessment center.
 
Cariera in IT si competitia tehnologiilor: Java vs C# vs Php

·       Afli care sunt trendurile pe piata tehnologiilor IT la nivel international;

·       Profesionisti din industria IT iti vor impartasi opiniile in legatura cu cele 3 tehnologii si ce posibilitati de dezvoltare in cariera ofera fiecare dintre acestea;

·       Afli care este cea mai utilizata tehnologie in prezent si care tehnologie presupun specialistii ca va fi cea mai utilizata in viitor.
 
Internshipul – primul pas in cariera

·       Afli ce este un program de internship si care sunt oportunitatile pe care ti le deschide un internship in cadrul companiei;

·       Descoperi care sunt obiectivele concrete ale unui astfel de program;

·       Afli direct de la reprezentantii companiilor care este procesul de selectie pentru programele de internship.

Cum sa-ti cresti sansele de angajare

Iata cateva sugestii pentru vizitatori despre cum poti creste sansele de angajare in urma targului Angajatori de TOP:

-        Afla care sunt cei 70 de angajatori. Verifica pe www.hipo.ro companiile participante si afla mai multe despre cele care te intereseaza. Inregistreaza-ti CV-ul si aplica la job-urile care se potrivesc profilului tau.

-        Pregateste-ti o scurta prezentare. Angajatorii sunt interesati de motivatia ta de a obtine un job, de pregatirea academica, de domeniul de interes pentru dezvoltarea unei cariere si, nu in ultimul rand, de experienta relevanta.

-        Pregateste-ti cateva intrebari. Fii pregatit sa pui cateva intrebari pentru a iti da seama daca jobul sau compania sunt potrivite pentru tine. Evita sa intrebi despre salariu – o oferta poate veni numai in urma unui interviu mai detaliat.

-        Imbraca-te profesionist. Cu toate ca la Angajatori de TOP discutia cu un angajator este mai informala decat in cadrul unui interviu, imbraca-te ingrijit pentru a fi retinut intr-un mod pozitiv.

-        Mergi la workshop-urile companiilor. Daca la standuri ai sansa unei discutii de 10 minute cu angajatorul, in cadrul workshop-urilor iti poti face o imagine de ansamblu asupra companiei si a oportunitatilor pe care le ai pe terme lung.

„Angajatori de TOP” este organizat de Catalyst Recruitment Solutions, companie specializata in dezvoltarea de solutii pentru atragerea si recrutarea de tineri talentati din randul absolventilor, tinerilor profesionisti si specialistilor. CampusNews este partener media al targului de cariere.
Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 

  
1048 vizualizari

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie

FORUM

Ultimele
discutii