Asociatia Secular-Umanista din Romania a lansat concursul national interscolar "Emil Racovita" care ofera ca premii cinci laboratoare de informatica
de R.P. CampusNews
Luni, 13 februarie 2012, 13:29 NEWS | STIRI

Concursul urmareste sa evidentieze atat cunostintele elevilor despre teoria evolutiei, cat si calitatile creative ale acestora, potrivit ASUR. Concursul se va derula in perioada 13 februarie - 1 iunie 2012, iar juriul va fi alcatuit din reprezentanti ai organizatorilor, dar si ai partenerilor: Institutul Geologic al Romaniei, Universitatea din Bucuresti si National Geographic.
Atila Nyerges, presedinte ASUR, a declarat ca "inca de la infiintarea asociatiei ne-am propus sa derulam proiecte nationale prin care sa promovam gandirea critica si cunoasterea stiintifica. Acest concurs vizeaza incurajarea predarii stiintelor in scoli, tinerii fiind principalul nostru public".
Startul concursului a fost dat luni, 13 februarie, prin intermediul unei conferinte organizata in cadrul Muzeului de Geologie din Bucuresti. Scolile care vor participa la concurs au sansa de a castiga, pe langa echipamentele IT, carti, reviste si vizite gratuite la Muzeul de Geologie.
Modalitate de participare
La concurs pot participa scoli generale si licee din mediul rural si urban. Fiecare institutie de invatamant participanta poate inscrie in concurs o echipa formata din minimum 5 elevi si un profesor. O institutie scolara poate inscrie o singura echipa in concurs. Profesorul coordonator al fiecarei echipe va completa un formular pentru inscrierea in concurs, disponibil pe siteul www.darwinday.ro.
Fiecare echipa va realiza un material expozitional care trebuie sa acopere cel putin urmatoarele subiecte:
- istoria elaborarii teoriei evolutiei si contributia lui Charles Darwin
- principalele elemente ale teoriei
- dovezile stiintifice care o valideaza, atat cele descrise initial de catre Darwin, cat si cele descoperite ulterior
- descrierea evolutiei omului si a cel putin inca unui organism viu
- importanta teoriei evolutiei in cadrul biologiei
- implicatii directe ale teoriei evolutiei in viata de zi cu zi
- 12 februarie - 11 martie: realizarea machetelor expozitionale si inscrierea scolilor/liceelor participante
- 12 martie - 22 mai: expunerea materialelor expozitionale in scoli si promovarea lor
- 13 mai: ultima zi in care scolile pot trimite organizatorilor materialele pentru jurizare
- 14-20 mai: jurizarea proiectelor
- 22 mai: De Ziua Mondiala a Diversitatii Biologice, vor fi anuntati castigatorii concursului
- 1 iunie: Festivitate de premiere
- 5 x Premiul I: diploma de merit, 27 de calculatoare, un abonament pe un an la revista National Geopraphic si un exemplar din "Originea Speciilor" de Charles Darwin, pentru biblioteca scolii/liceului.
- Premii pentru toate echipele din scolile/liceele participante: o vizita gratuita la Muzeul de Geologie Bucuresti, diploma de participare.
Detalii despre concurs gasiti pe siteul www.darwinday.ro
Citeste mai multe despre asociatia secular umanista din romania | laboratoare informatica | concurs emil racovita










