Donald Nightingale
Foto: Hotnews

Specialist in resurse umane: "Un sef bun valoreaza mai mult decat orice curs de la universitate"

de Andreea Flintoaca HotNews.ro

Joi, 6 noiembrie 2008, 10:33    NEWS | STIRI

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Profesorul canadian, Donald Nightingale, crede in sansa resurselor umane in Romania si in tanara generatie pentru ca are tot ceea ce ii trebuie pentru a reusi. Este de parere ca marile companii ar trebui sa se obisnuiasca sa nu mai strambe din nas in privinta pregatirii studentilor proaspat licentiati. Nightingale considera ca resursele umane trebuie sa fie un pion principal in perioada crizei economice pentru ca doar comunicarea eficienta poate reduce din temerile oamenilor.

Background:

Donald Nightingale este Profesor Emeritus la Queen's Business School Canada si a oferit consultanta pe probleme de management strategic pentru numeroase organizatii atat din sectorul public, in domenii ca apararea nationala, energie, resurse naturale, transport, cat si din sectorul privat, cum ar fi Alcan, Syncrude, GlaxoSmithKline, Cameco, Royal Sun Lifensi Starbucks. El a fost prezent in Romania cu ocazia unei conferintei de resurse umane organizate de HR Club.

HotNews.ro: Cat de important este pentru un student sa aiba acces la cursuri de resurse umane?

Donald Nightingale: Ceea ce facem noi, in Canada, este similar cu ce se intampla in Occident si in Statele Unite: studentii interesati de resurse umane isi iau, de obicei, licenta intr-un domeniu economic-financiar. Eu, personal, am facut psihologie si foarte multi dintre cei din domeniu au migrat din alte sfere profesionale, cei care chiar au studiat resurse umane sunt foarte putini. Cat despre tineri, ei isi iau diplome in afaceri, in contabilitate, finante, marketing si una dintre cele 6-7 materii pe care le vor studia ca sa obtina diploma, va fi resurse umane. Un program specific va oferi o varietate de optiuni de specializare, teambuilding, recrutari si asa mai departe. Asta se intampla in tara mea.

Pe de alta parta, practicienii de resurse umane vin de peste tot, ceea ce inseamna ca multi dintre ei au un context pragmatic in spate, cum ar fi inginerii, biologii care lucreaza in domeniul industriei, in firme de inginerie, cunosc afacerea, au credibilitate in randul angajatilor si stiu exact care le sunt indatoririle si responsabilitatile. In ceea ce ei fac, faptul ca nu au facut un curs de resurse umane in facultate, nu e un handicap imens. Exista foarte multe cursuri oferite de companii de consultanta sau chiar si de universitati unde cineva din domeniul tehnic poate invata foarte repede bazele resurselor umane sau macar afla ce inseamna sistemul HR: sistemul de compensatie, sistemul de recompensare, sistemul de recrutare, de selectie si asa mai departe.

Cei care ajung in varf observa: vad ce are succes, preiau ideile si le dezvolta pentru ei

HotNews.ro: Exista vreo diferenta intre o companie condusa de cineva care cunoaste practicile HR si una al carui director general nu prea stie cu ce se mananca resursele umane?

Donald Nightingale: Raspunsul s-ar putea sa va surprinda, dar nu cred ca exista vreun fel de diferente. Foarte putine companii sunt conduse de oameni care au crescut in domeniul resurselor umane, majoritatea au directori care au crescut in domeniul calculului, al marketing-ului sau manufacturii. Majoritatea conducatorilor de companii sunt alesi in functie de cat de bine cunosc compania, nevoile si scopul ei. Nu conteaza ca vorbim despre un spital, despre o agentie de asigurari, de o universitate, toate sunt organizatii al caror conducator trebuie sa le cunoasca si inteleaga capacitatea de a fi sau nu competitiv si sa fie in stare sa se descurce cu diversele functiuni ale unei afaceri. Resursele umane reprezinta doar una dintre ele.

Exista un sablon pentru afacerile de succes si include o mare forta de convingere ca practicile HR sa se faca asa cum trebuie si de asta depinde si productivitatea si crearea unui mediu confortabil de lucru, sa ii faci pe toti sa vrea sa isi aduca contributia in companie, sa vina cu idei. Nu trebuie sa vii din HR ca sa stii astea, probabil ca le-ai vazut deja cand ai lucrat in domeniul finantelor, sau in aria comerciala. Asa procedeaza cei care ajung in varf: observa! Vad ce se intampla in jurul lor, vad ce are succes, preiau ideile si le dezvolta pentru ei.

Este ca e foarte greu sa schimbi oamenii si e si mai greu sa schimbi organizatiile

HotNews.ro: Care credeti ca este cea mai scurta cale de a-ti convinge seful ca este timpul sa aplice practicile HR, nu doar sa stie teoria despre ele?

Donald Nightingale: Cred ca toata lumea recunoaste ca afacerile de succes, durabile, trebuie sa acorde atentie problemelor care tin de resurse umane si nu e vorba de a intelege teoria, ci de a constientiza ca nu ai cum sa-ti dezvolti organizatia fara suportul, angajamentul si entuziasmul oamenilor tai, in termeni economici, de marketing, de lucru si asa mai departe. Liderii de succes stiu asta, nu au nevoie sa o descopere.

Problema este ca e foarte greu sa schimbi oamenii si e si mai greu sa schimbi organizatiile. Oamenii se obisnuiesc sa faca anumite lucruri, au anumite aptitudini, sunt obisnuiti sa lucreze intr-un anumit grup si uneori trebuie sa te desparti de ei si asta face parte din economia globala, se intampla peste tot, cu siguranta ca se intampla si la voi. Directorii de succes stiu asta, cred ca problema se pune daca au capabilitatile de a-si eficientiza organizatia.

Oamenii isi imagineza lucruri mai rele decat sunt ele in realitate

HotNews.ro: Care este rolul resurselor umane in timpul unei crize economice, cum este aceasta? Sau care ar trebui sa fie?

Donald Nightingale: In perioada de criza, cei mai multi dintre oameni incep sa isi faca griji pentru slujba, veniturile si viitorul lor. Un bun manager trebuie sa se asigure ca realitatea si felul in care compania este afectata sa fie corect transmise oamenilor. Resursele umane au un rol in asta pentru ca angajatii din departamentele de HR si-au creat o relatie bazata pe incredere cu angajatii, ei sunt cei mai in masura sa le comunice situatia. Oamenii isi fac griji oricum pe timp de criza, isi vor face si mai multe griji daca nu stiu ce se intampla. Si, de foarte multe ori, isi imagineza lucruri mai rele decat sunt ele in realitate.

HotNews.ro:
Credeti ca sistemul de resurse umane din Romania ar putea fi imbunatatit simtitor daca s-ar introduce cursuri de HR si in facultati?

Donald Nightingale:
Da, cred ca da. Pe de alta parte, vorbeam cu un amic roman aseara si mi-a spus:"As vrea sa fiu cu 40 de ani mai tanar si sa stiu ce stiu acum, pentru ca Romania este un loc extraordinar in care sa te afli - explodeaza de entuziasm si oportunitati de afirmare". Daca as fi un tanar roman astazi mi-as dori sa stiu cate ceva din contabilitate, finante, marketing, strategie, calcul si, bineinteles, resurse umane. Cred ca cel mai mult conteaza pentru tineri este nu ce invata la scoala - cu toate ca si asta e important - ,ci sefii pe care ii au la inceput, modelele la care sunt expusi. Un sef bun, care te pregateste, te invata, te ajuta sa faci fata primului tau post, care dovedeste calitati de lider valoreaza mai mult decat orice curs de la universitate sau orice seminar la care mergi.

Sfat pentru companii: Trebuie sa iti educi oamenii si sa ii fidelizezi

HotNews.ro: Ce spuneti despre cei care se plang ca tinerii pe care ii au in subordine nu sunt destul de bine pregatiti in facultate, ca nu au calitatile pe care ei le cer?

Donald Nightingale: Principalul meu sfat pentru ei este sa aleaga oameni care au abilitatile de baza, au inclinatie, abilitati intelectuale, au valori, care sa manifeste interes si entuziasm. Cunosc foarte multe companii mari care spun "Avem noi grija de studenti. Ii invatam noi tot ce trebuie sa stie. Voi, ca facultati, nu prea v-ati facut treaba, dar noi o sa ii invatam tot ce trebuie sa stie pe domeniul nostru" si asta duce la castiguri colaterale, in opinia mea. Sa luam exemplul Procter&Gamble care au sistem de marketing specific, pe care nu ai de unde sa il inveti in facultate.Ei iau oameni care demonstreaza ca vor cu adevarat sa lucreze si sa invete si le explica sistemul si tot ce trebuie ei sa stie de la 0. Ii invata tot ce este necesar pentru ca ei sa obtina performante. Si eu cred ca atitudinea aceasta a companiilor mari trebuie sa fie un exemplu si pentru cele mai putin dezvoltate. Trebuie sa iti educi oamenii si sa ii fidelizezi.

  
4745 vizualizari

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie

FORUM

Ultimele
discutii