Radu Gologan, profesorul olimpicilor la matematica: "Scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si cum sa dea o lovitura"
de Andreea Flintoaca HotNews.ro
Joi, 19 martie 2009, 18:04 NEWS | STIRI
Matematica e o filozofie, dar are avantajul ca poate deveni si instrument
HotNews.ro: Cum ati defini matematica?
Radu Gologan: Matematica e o filozofie, dar asta inveti destul de greu pentru ca impresia generala este ca matematica este un instrument si copilul este educat asa. Matematica este o filozofie care are avantajul ca mijloacele sale de lucru sunt cele mai corecte, cele mai usor de justificat cu un limbaj fara contradictii.
Matematica te invata sa gandesti corect. Sigur ca are avantajul ca in acelasi timp devine si instrument, prima datorie a matematicii, mai ales in scoala, este aceea de instrument de gandire. Din pacate, mentalitatea incetatenita de-a lungul istoriei despre matematica e alta, mai ales in ultimul secol, si anume ca matematica e instrument. Ori nu e asa, are avantajul ca devine si instrument.
De un an de zile, sunt si presedintele Societatii de Stiinte Matematice si una dintre actiunile pe care vrem sa le pornim este schimbarea mentalitatii populatiei asupra educatiei matematice. Ar dura mult, dar cred ca pana la urma vom reusi sa sensibilizam si factori de decizie, si presa.
Nu mi-am pus problema sa plec, in permanenta am fost legat de cate ceva
HotNews.ro: De unde ati inceput cu matematica?
Radu Gologan: Sigur ca raspunsul nu e in favoarea ideii pe care am spus-o, ca matematica trebuie sa fie draga tuturor, e trasatura din familie - mama era profesoara de matematica, tata inginer. Tata ne-a insuflat dragostea pentru rationament cu mici problemute, fratele meu a terminat Aeronave, e inginer in Germania.
HotNews.ro: Si pe dumneavoastra ce v-a tinut in Romania?
Radu Gologan: Pur si simplu nu mi-am pus problema sa plec. Nu mi-a fost grozav, dar in permanenta am fost legat de cate ceva: de familie, de parinti, acum de copii, de nepoti. Daca as vrea sa ma duc undeva, sa ma mut, aproape ca nu se mai poate. Sa-ti gasesti la varsta asta o pozitie intr-o universitate straina, e deja extrem de complicat.
Am predat de mai multe ori in SUA, asta e o chestie care se practica. La un anumit nivel de cercetare esti invitat, alaturi de alti colegi cu care lucrezi, sa predai cate un semestru acolo. Nu te duci ca sa predai, ci te duci sa cercetezi in colectivul respectiv, dar, ca sa obtii un salariu, trebuie sa predai.
Americanii produc niste executanti corecti si, pe cei care au talent, ii ajuta masiv
Prima data am mers in 1992 si mi s-a parut inapoiat si pueril sistemul lor de invatamant, la nivelul anilor I-II la Undergraduate si liceu. In timp, am descoperit ca sistemul este foarte bine pus la punct. Dupa ce au trecut anii si am avut o anumita depreciere a invatamantului romanesc, care n-a reusit sa se adapteze la lumea moderna si la modul tineretului de a gandi si de a vedea lucrurile, mi-am dat seama ca al lor este foarte adaptat.
Ei produc niste executanti corecti si, pe cei care au talent sa intre in cei 0,1% care sunt importanti pentru mersul inainte, ii ajuta masiv. Progresul se face la ei dupa anul II-III, de fapt. Acolo e mutata perfectionarea si sclipirea de geniu de care societatea are nevoie.
Scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si la cum sa dea o lovitura
Noi am continuat sa producem acea aglomerare de informatie, pe care o pastram in scoala, copilul nu se mai poate adapta, pentru ca el este extrem de obosit de toate informatiile pe care le obtine prin diverse cai, inclusiv mass-media, inclusiv calculator. Scoala, incet-incet, devine o povara, nu este deloc interesant ce face acolo, nu i se explica de ce le face si nici macar corectitudinea actului de executie nu o dobandeste. Si atunci scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si la cum sa dea o lovitura, o teapa.
Lucrurile se vor schimba. Si in SUA, cu zeci de ani in urma a exsistat aceeasi situatie, dar ei s-au adaptat si nu e vorba doar de americani aici, sunt foarte multi emigranti si mare parte din intelectualitatea care produce isi are sursa in tarile post-comuniste: romani, indieni, rusi si asa mai departe. Acum sa vedem in ce masura sistemul asta va fi afectat de criza.
Oricare din matematicienii mari din lume ar numi in primele 10 tari si Romania
![]() |
Radu Gologan Foto: HotNews.ro |
![]() |
HotNews.ro: Cati dintre micii matematicieni raman in Romania?
Radu Gologan: Dintre cei de top raman cam 30%. Vorbesc de primii zece, adica daca intr-un an as zice: "Uite, astia sunt primii zece la matematica" cam 3-4 raman si se indreapta spre calculatoare, matematica, informatica. Depinde, acum cativa ani, mai mult de jumatate au ramas in Romania si toti s-au dus la Calculatoare. Exista foarte multe alternative pentru ei si chiar pot avea un trai decent. Bancile, de exemplu, cauta mai degraba sa angajeze matematicieni decat economisti sau finantisti, pentru ca invata mult mai repede. Mai este Institutul de Matematica "Simion Stoilow" unde poti lua un salariu care nu e de neglijat. Sigur ca este mai mic pentru un tanar matematician, dar e mult mai bun decat in invatamant.
HotNews.ro: Pe ce loc se situeaza Romania la nivel de cercetare in matematica?
Radu Gologan: Nu prea putem sa facem un clasament, dar sigur ca daca ai pe oricare din matematicienii mari din lume sa numeasca tarile importante in matematica, in primii 10 ar numi si Romania. E o poveste pe care cred ca directorul nostru ne-a spus-o, a fost la o conferinta si s-a imprietenit cu un chinez si chinezul l-a intrebat ce populatie are Romania, la care el i-a raspuns ca 20 de milioane. Dar chinezul zice: "Cum 20 de milioane? Credeam ca 200 de milioane pentru cati matematicieni aveti!"
In ultimii 15 ani, matematica a obtinut rezultate mult mai valoroase decat intr-un secol intreg
HotNews.ro: Ce credeti ca a castigat sau a pierdut matematica de dupa 1990?
Radu Gologan: A castigat foarte mult pentru ca deschiderea posibilitatilor de comunicare si de circulatie, legat si de sistemele moderne de comunicare a insemnat un progres fantastic pentru matematica romaneasca. Cel putin in ultimii 15 ani matematica a obtinut rezultate mult mai valoroase decat intr-un secol intreg de matematica. Matematica are o traditie in Romania, dar exista acum cel putin 500 de matematicieni in centre de cercetare din strainatate si foarte multi dintre ei sunt matematicieni de top cum noi n-am avut niciodata. Si sunt chiar si in Romania, cei care lucreaza in acest institut.
Si aici poate sa o ma contrazic putin pentru ca, la nivelul asta de excelenta, invatamantul pe care il criticam, pentru ca aduce prea multa informatie, e bun. Dar aici vorbim de un numar restrans de tineri pentru care poti aplica asa ceva. Nu putem merge mai departe cu 7-8 manuale de matematica la gimnaziu si liceu pe care daca le deschide un om care nu stie despre ce e vorba, se ingrozeste de cata informatie e acolo, fara sa i se spuna cuiva - parintilor sau copilului - ca, de fapt, e foarte putina informatie si e foarte multa notatie. E ca si cum i-as da cuiva un dictionar de chineza si i-as spune: "Domnule, invata chineza!" Poti sa inveti?
Matematicianul nu este cel care rezolva repede probleme, ci este cel care rezolva probleme
HotNews.ro: Cati dintre matematicienii romani despre care vorbeati mai devreme au fost si olimpici?
Radu Gologan: Nu stiu sa-ti spun exact, cam 20-30%. Olimpiada este un mod de a te ambitiona si de a te canaliza spre singura posibilitate pe care o mai ai, dupa ce te-ai pregatit si ai invatat foarte multe, de a-ti testa nivelul. Stilul de concurs de olimpiada pune accent si pe viteza cu care reactionezi la anumit gen de probleme. Ori matematicianul nu este cel care rezolva repede probleme, matematicianul este cel care rezolva probleme. De exemplu, Wiles, cel care a demonstrat teorema lui Fermat, a muncit la ea timp de 30 de ani.
HotNews.ro: Ati intalnit vreodata o astfel de problema, care sa va chinuie?
Radu Gologan: Da, se mai intampla, eu nu sunt un mare matematician, sunt un matematician decent. Am avut o problema, la inceput am incercat sa o rezolv singur, aveam multe idei si, dupa vreo 20 de ani, impreuna cu mai multi colegi, am reusit sa o rezolv. De fapt, acesta este cel mai frumos rezultat pe care l-am obtinut vreodata.
Asa este in orice stiinta, avantajul este ca nu ai nevoie de aparatura. La fizica, de exemplu, ar trebui sa faci experimente ca sa ai idei noi, aici nu - te duci la conferinte si auzi ceva care se potriveste cu ce faci tu, chiar daca este dintr-un alt domeniu.
HotNews.ro: Revenind la olimpiada, cum se realizeaza selectia in lotul national?
Radu Gologan: Noi avem o traditie pe care sa zicem ca am imbunatatit-o. Incepand din toamna, pe baza rezultatelor dnainte si pe baza informatiilor pe care le avem de la profesori, introducem aproximativ 40 de copii intr-un circuit de pregatire si de concursuri pregatitoare. Ii cam stim, fie ca au fost premiati inainte, fie ca au facut o surpriza la nu stiu ce concurs. De exemplu, in toamna asta am avut vreo 4-5 concursuri de acest tip, la care ei au participat si avem o situatie a lor. Ii mai ajutam cu informatii, carti, mai vin la Bucuresti, este un seminar care se tine saptamanal aici, la Institut, miercurea, de la 14:30.
Rar se intampla ca din 25 de probleme, cat inseamna toate testele, un copil sa rezolve 20
Dupa care incepe circuitul olimpiadei nationale care are etapele ei. Cei care sunt clasati printre primii la etapa finala participa la un test de selectie in urma caruia alegem 20 de elevi de liceu si 20 la gimnaziu. Apoi urmeaza alte stagii si teste si asa mai departe. La sfarsit, se alege o echipa de sase copii la liceu si sase la juniori, asa le spunem noi celor care participa la Olimpiada Balcanica de Juniori, pentru copii pana in 15 ani si jumatate.
E foarte interesant cum, daca unul dintre ei se remarca anul acesta, sa zicem ca a iesit in primii trei, si anul viitor va iesi tot in frunte. Bineinteles ca nu face intotdeauna tot, ca e foarte greu, rar se intampla ca din 25 de probleme, cat inseamna toate testele astea, un copil sa rezolve 20, e o exceptie. De obicei, fac cam doua treimi, e greu. Si la olimpiada internationala sunt putini cei care fac tot. Anul trecut au fost trei din toata lumea care au facut tot.
Copiii nostri nu mai stiu sa stea pe scaun mai mult de 20 de minute
HotNews.ro: Pe ce loc a iesit Romania anul trecut?
Radu Gologan: Anul trecut am iesit prost, am iesit pe locul 16-17, nu ni s-a mai intmplat demult asa. Sunt mai multe cauze si cea mai corecta de spus este ca ne-a afectat felul in care este organizat invatamantul si faptul ca acesti copii au devenit putin prea vedete. Devin vedete de mici si nu mai sunt obisnuiti sa lucreze foarte mult, intens. Copiii nostri nu mai stiu sa stea pe scaun mai mult de 20 de minute. Uite, de exemplu, studentii de anul I, in prima parte a anului, nu pot sta pe scaun linistiti. La sfarsit s-au reobisnuit sa stea 3 ore. Asta e un motiv.
Al doilea este ca am avut o schimbare, ne-am dus cu multi copii mici, una dintre greseli a fost din neatentia unui copil exceptional. Neavand experienta, a inteles gresit o problema.
Pasiunea si munca sunt pe primul loc
HotNews.ro: Care este proportia intre munca individuala, talent si ajutorul care vine de la profesor in reusita unui astfel de copil?
Radu Gologan: Eu spun ca 50% este munca, talentul este cam 30% si profesorul 20%. Pasiunea si munca sunt pe primul loc. Sunt copii care nu au fost teribil de geniali, sau nu au parut, in clasele a V-a si a VI-a, dar s-au apucat sa munceasca, sa se pregateasca, si au ajuns matematicieni exceptionali, nu doar olimpici foarte buni. Si au toate posibilitatile, cantitatea de informatie este foarte mare. Din pacate, ei nu mai stiu sa deceleze acum si se muta dintr-o parte intr-alta.
Anul asta ne-am chinuit sa-i convingem sa se axeze doar pe sursele pe care le furnizam noi, pentru ca pe internet sunt sute de texte, pe piata sunt mii de culegeri. Ei trebuie sa se concentreze pe cateva pe care sa le parcurga in totalitate, ca sa insumeze o pregatire. Nu citesti doua pagini de filozofie buddhista si doua de marxista si zici ca te-ai pregatit la filozofie.
Am avut cazuri de olimpici care erau foarte buni la matematica, dar in rest nu stiau nimic
HotNews.ro: Exista un profil al olimpicului la matematica?
Radu Gologan: Sunt doua feluri diferite. Pe de o parte sunt copiii foarte seriosi, care par usor nesociabili, desi nu e adevarat, in general sufera de o anumita timiditate si, pe de alta parte, sunt si din astia mai zurbagii. Sunt unii rasfati pentru ca li s-a facut multa publicitate si publicitatea e buna, noi am luptat pentru ea, credem ca acesti copii destepti merita cel putin la fel de multa ca un sportiv, dar in unele cazuri a stricat.
Apoi mai e scoala care, datorita performantei lor le mai "iarta" absentele, ceea ce este un lucru negativ, acesti copii vor deveni niste non-intelectuali. Am avut cazuri de olimpici care erau foarte buni la matematica, dar in rest nu stiau nimic. Sunt si parinti care fac astfel de lucruri si isi muta copiii de la un liceu foarte bun la o scoala in care pompeaza in ei matematica, doar pentru ca profesorii nu au vrut sa ii scuteasca de anumite materii de cultura generala si sa le dea lucrari mai usoare. Nu e corect, devin niste handicapati in timp, treaba lor.
Cand vezi zeci de ochi la fel... stralucesc cumva, nu stiu cum sa-ti spun
Eu lucrez cu studenti mici, copiii astia de la olimpiada si cei din anul I de la Calculatoare, care sunt cam cei mai buni copii, pe domeniul stiintelor exacte, din Romania. Te surprind prin felul in care gandesc, felul in care vad lucrurile, dar sunt inca copii si se vede asta. Imi place foarte mult sa predau, sa vad copii destepti, se lumineaza sala.
Pot sa compar, de exemplu, doua serii de studenti din facultate numai uitandu-ma o data in sala si sa spun "astia sunt exceptionali, astia au probleme!" Imi dau seama dupa ochi. Ochii sunt altfel si cand vezi zeci de ochi la fel... stralucesc cumva, nu stiu cum sa-ti spun.
Citeste mai multe despre telefon mobil | radu gologan | facultatea de automatica si calculatoare | olimpiada internationala de matematica | mama si copilul | Matematica Informatica | profesori de matematica | olimpiada la bucuresti | varsta incepe scoala | National Niste
De asemenea va sugerez sa luati in considerare alte idei despre cum incearca altii sa adreseze aceste probleme evidente. De exemplu, in acest interviu Bill Gates vorbeste, dupa primele cateva minute despre boli, si despre cat de importanta e recompensarea profesorilor care au avut performate anterioare, despre sisteme alternative de invatamant bazate si multe altele.
http://www.ted.org/index.php/talks/bill_gates_unplugged.html
ca mi se acrise de poze si comentarii cu lumea mondena de carton presat.
Parerea mea e n-o sa se sch. nimic la noi pana cand munca cinstita, valoarea, moralitatea, etc. n-or sa inceapa sa fie din nou apreciate si celelalte hotia, lenea, etc. vor fi pedepsite. Cum sa motivezi un tanar sa invate cand el se uita in jur si vede ca din hotie o duce mult mai bine. Iar asta presupune ca organele publice politie, judecatorie, etc sa-si faca datoria. Cei putini care mai invata sunt motivati sa plece poate si chiar daca nu-s sfarsesc prin a pleca oricum.
E prof la Automatica si Calculatoare?
Cola? ba multa cola? inseamna ca e defectul matematicienilor(ca nu cred ca bea mai mult ca mine)
Din fericire pentru ei, le-a venit mintea la cap pe parcurs. Unii au plecat din tara in timpul facultatii, altii au ramas pe afara dupa proiectul de diploma, sa faca mastere sau doctorate. Foarte putini mai sunt si azi in Romania.
Scuze inca o data!
Sa fiti sanatos si sa formati inca 20 de loturi de olimpici.
Un profesor genial care stia sa te faca sa vrei sa mergi la cursuri de 3 ore fara foaie de prezenta. Sala era destul de plina. Cursul era usor de urmarit. iar momentele de pauza era cele mai mari invataminte.
Nu voi uita niciodata ceea ce domn profesor ne-a spus la primul curs de Analiza Matematica din Facultate: Uitati toata Analiza Matematica pe care ati invatat-o in Liceu. Desi se cheama la fel, ce facem noi in facultate e Analiza Matematica. Si acest lucru se intampla si in viata. De multe ori suntem pusi sa dam la o parte ce am facut si sa ne croim un alt drum poate mai usor sau poate mai greu dar pe care suntem mai bine pregatiti cautand sa ajungem acolo unde ne-am propus.
Nu voi uita niciodata ce inseamna sa fii cu temele nepregatite. Ne-a aratat-o intr-un mod care merita toata stima si admiratia, a mea, a colegilor mei, a tuturor celor care il cunosc.
Multumesc Domnule Profesor.
Si ce mare nevoie avem de modele demne de urmat, in toate domeniile.
Imi vine sa vomit cand vad cine e toata ziua pe sticla ... sunt personaje jenante, dar cu tupeu maxim.
Felicitari Domnului Profesor Radu Gologan pentru tot ceea ce face!
Sunteti o lumina intr-o bezna in care behaie tot felul de nulitati alese democratic!
Un om care a calauzit multi studenti/olimpici si sper sa faca asta cu multe generatii de aici incolo.
Pana si in organizarea teritoriului cele peste 40 de judete demonstreaza ca in Romanica nu conteaza eficienta ci numarul de posturi alocate membrilor si simpatizantilor de partid.
Domnul Profesor are dreptate cand se refera la sistemul de invatamant.Dar trebuie spus ca din pacate,principalii dusmani ai unui invatamant modern,realist, de calitate sunt multi dintre colegii sai,cadre didactice fara valoare si perspective care au promovat sau rezista in sistem doar pe criterii politice.
Nu condamnati tinerii,ei nu pot da afara un profesor slab din invatamant.dar il pot ignora,umili,pot ignora cursurile sau orele acestuia.
daca scoala romaneasca este in scadere calitatitiva nu dati vina pe oua ci pe cine le cloceste!
permiteti-mi sa critic putin generalizarea dumneavoastra in legatura cu "vinovatii" falimentului intelectual al invatamantului romanesc, Afirm 'faliment intelectual" pentru a sustine in primul rand jumatarea de adevar a celor sustinute de dumneavoastra in sensul in care, o spun cu regret si mahnire, nu mai sunt suficient de multi MARI OAMENI, MARI ROMANI ca acest stimat profesor Dl Gologan. Si pentru ca nu mai sunt ...nici "produsul intelectual" al acestor oameni nu va creste, ci din contra...
In ceea ce afirmati despre tinerii din ziua de astazi...ar fi culmea ca acestia sa poata si destitui un profesor!! Nu sunt cadru didactic asa cum veti fi inclinat sa credeti...dar nivelul de nesimtire, aroganta, indolenta si mai ales IGNORANTA al tinerei generatii de astazi il putem observa cu totii (fie in statia de autobuz, de metrou, fie pe strada...sau mai rau, in localurile de zi si probabil si de noapte-ca facand parte din mobilierul acestora). Ce observam? Numai comportamente anomice ce te fac sa te cutremuri gandindu-te ce vine dupa tine...gandindu-te ca poate iti doresti sa nu apuci "pensia" pentru ca "astia mici ce vor fi mari" vor gasi ceva "mai bun" de facut cu ea decat sa ajute niste "bosorogi". Toate aceste non-comportamente, si aici stimate domn, este esenta comentariului meu, sunt rezultatul esecului intregii societati din care noi facem parte!!! nu doar cei ce "clocesc" cum ati afirmat d-voastra.
Toti suntem vinovati pentru ca ne prefacem ca nu vedem , ca nu ne deranjeaza aceste lucruri, toti spunem "saracutii copii invata prea mult, au o curricula mult prea mare, au un ghiozdan prea greu...etc" dar nimeni nu isi aminteste ce scoala a facut el! Si cat ne doream multi dintre noi sa punem mana pe carti noi...pe carti ce transmit "altceva" carti ce nu erau cenzurate! Iar in ceea ce priveste greutatea de carat...cati dintre noi isi mai amintesc de maculatura obligatorie de predat la scoala...pe care o caram destoinici, pt a face norma de 10-15kg?
Poate au circumstante acesti parinti...unii au fost prea ocupati cu supravietuirea...altii au fost prea ocupati cu transmiterea non-principiilor-anume: ofer totul copilului meu pt ca eu nu am avut, va merge in excursie in Dubai pentru ca fiica lu' cutare merge la Viena, ii iau ferrari pt ca vreau sa cunoasca cat mai multe femei/ nu sa pu'ie mana pe el te miri ce "pui de neica nimeni"etc. Toate acestea...fara minime obligatii din partea copiiilor, tinerilor din ziua de astazi! primesc totul si inapoiaza presati totul in scarba, cu lipsa de respect, ca si cum ti-ar face o favoare...
Asadar, domnule draga, eu sper ca v-am convins ca NOI TOTI pana la urma purtam vina de a nu nu actiona de a sta si a comenta, arata cu degetul si atat! Noi suntem de vina si pt ce alegem...daca dupa 20 de ani de libertate a acestui drept democratic, nu am a invatat inca sa-i alegem pe cei capabili sa aduca schimbarea de care generatiile noastre viitoare au nevoie pt a se identifica cu altceva decat cu dolce gabbana, gucci, ferrari si neaparat Vertu si luis vuiton! Si "noi"nu am mai inteles un lucru esential...ca daca nu-si demonstreaza acesti politicieni capacitatea, avem dreptul constitutional de a-i darama, de a-i boicota in dorinta lor de a distruge valorile unui intregi tari!
Daca vom reusi sa ne asumam cu totii, sau majoritatea macar, RESPONSABILITATEA ca ceea ce traim este rezultatul "actiunii sau in-actiunii" noastre...poate ne vom regasi SANSA.
SANSA, cum ii spuneti, o avem in fiecare zi, si tot in fiecare zi o si ratam.
Cand zici ingineri germani si chimisti germani zici Porsche, Mercedes, Audi, BMW, Bayer, Basf.
Sau inovatie cum e in Califormia - Silicon Valley.
Cum pui piciorul in Romania, numai hoti, smecheri si directori. Toti vor sa fie sef peste altii si nici unul nu pune osul la treaba. Ca ei are facultate.
Mi-a placut ca dom profesor zice ca ii tine sub observatie pe americani sa vada daca sistemul lor de invatamant va supravietui crizei. Pacat ca nu zice ca sistemul romanesc produce numai absolventi care au ca prim gand sa plece cat mai repede din tara.
Romania niciodata n-a stiut sa-si pastreze valorile. Trist, dar adevarat...
2. Cati mai sunt in tara?
3. Esti tu sigur ca la succesul companiilor mentionate de tine nu si-au adus aportul si ingineri romani? Nu de alta, dar eu stiu cativa care lucreaza pentru Google, MS, Intel, Audi, BMW.
4. Unde trebuia sa se vada? In direct la OTV?
Inginerul creaza tehnologie, dar daca in Ro nu exista cadrul pentru asta, isi ia frumos bocceluta si se duce undeva unde isi poate face treaba. Ca doar n-o sa devina toti agenti de vanzari si ingineri de suport. Sau jurnalisti, ca CTP si Ciutacu.
Cand o sa aud chestia asta spusa (si) de altii -- politicieni, bancheri, intreprinzatori, consultanti, ziaristi, "vedete"... dar mai ales politicieni -- va fi ziua in care voi crede ca mai exista o speranta.
2) Insa astept asta de-aproape 20 de ani si nu vad semne ca se va intampla curand.
Asa incat sugerez sa-l eutanasiem pe Dl. Profesor (putea sa plece, dar daca s-a incapatanat sa ramana, a cui e vina...), iar noi sa ne vedem de-ale noastre, hah, hah, hah -- mai niste chiloti de-ai Mihaelei, sau nici macar, pe toate fatadele, mai niste blugi a la Dani, mai o sexy braileanca (de ce-or scrie asta cu majuscule, nu pricep...)... in general, jegul nostru cel de fiecare zi. C-asa vrem, asa ne place...
3) Bravo, Hotnews.
De ce la Calculatoare?
Acolo e concentratia maxima de materie cenusie pe centimetru patrat?
Pacat! Acum 20 de ani era la Matematica!
De acolo a venit Domnul Profesor totusi!!!
Deci, daca nu se face Matematica cu asemenea profesori la Matematica, atunci apare o contradictie.
Mare!!
Ca raspuns pentru comentariul cu inginerii "facuti" inainte de '90: ei mai sunt in Ro, atat cati au mai ramas si cati mai practica inginerie. Si te asigur ca o fac tot pentru cei "mari": Renault, BMW, Mercedes, etc. Pentru ca pentru industria romaneasca nu au cum. caci nu exista. Felicitari pentru articol si pentru portretul intelectualului creat aici: modest, anonim si care face ceva. FACE!
Felicitari pentru ca promovati (cam rar, e drept) si VALORILE din tara asta !
Acest interviu mi-a umplut sufletul de bucurie, nu stiu cum sa felicit initiativa publicarii lui. Si sper sa mai am parte si de alte astfel de initiative. O astfel de bucurie am mai resimtit-o cand citeam savuroasele interventii ale regretatului profesor Moisil.
Ii doresc din tot sufletul distinsului profesor Radu Gologan multa sanatate si putere de munca si mai ales multa fericire.
Si aici nu e vorba de rating si de publicitate. E vorba de oameni care au ce spune cu adevarat, nu personaje de 2 bani pe care le construieste presa in cautarea unui rating cit mai bun.
Este o lpacere pentru mine ca dupa 5 ani de Automatica sa vad in sfarsit un interviu cu unul dintre cei mai straluciti profesori ai facultatii Politehnica Bucuresti.
Este un profesor extraordinar, cu o cultura generala foarte vasta. Pot sa spun ca mergeam la cursurile dansului de drag, pentru ca in afara de lectiile de analiza matematica pe care le preda, avea un simt politic si cultural extraordinar de dezvoltat care te facea sa il asculti cu gura cascata 3 ore.
Felicitari si pentru postul de presedinte al Societatiii de matematica.
Numai bine!
Judecind dupa ce se intimpla "pe sticla" nu s-ar zice, insa poate ca ne-am mai inteleptit cu totii intre timp In tot cazul, noua, celor de aici nu ne e deloc greu sa-i lasam deoparte pe aceia care nu merita.
Iata link-ul promis:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/417221/Antrenor-pentru-mintile-stralucite/
Toti vizitatorii au apreciat acest articol si au facut comentarii de bun simt, apreciate de ceilalti.
Care e situatia la celelalte articole "despre lumea mondena"? Poate ar trebui sa va puneti un semn de intrebare... si sa continuati cu astfel de interviuri si stiri pozitive. Ma bucura faptul ca este in crestere acest tip de articole (inclusiv seria "oameni care nu asteapta nimic de la stat"). Sa o tineti tot asa!
Imi aduc aminte ca a dat o problema la inceputul semestrului si a promis 10 in examen pentru cel care aduce un algoritm care sa o rezolve. M-am ambitionat si am rezolvat-o, iar pentru ca nu am scris nimic la examen (bausem in loc sa invat) mi-a dat 9.
La fel, a promis 10 in examen pentru cine il bate la pingpong. Nu a reusit nimeni, desi cativa chiar au incercat.
In rest, cursul predat de dansul era ca o poveste de Creanga, te captiva asa de mult incat ti se intiparea totul pe creier, iar modul cum o povestea era complet diferit fata de alti profesori.
Am un maxim respect pentru domnul Gologan, si ii urez sanatate, sa lumineze cat mai multe generatii de acum inainte. Politehnica are mare nevoie de un astfel de om.
Deasemenea , au standradizat modul de gindire intr-o problema. Daca nu raspund dupa standarde , se considera raspuns incorect, chiar daca matematic e corect. O problema se pote rezolva in mai multe forme corecte, dar nu aici! De exemplu intr-un test o problema a fost ceva de genul: "Ana are 3 mere , George are 4 mere. Cirte mere au inpreuna. Explica ."
Chiar daca raspunsul a fost corect( 7 mere in total) si explicatia a fost "folosesc adunarea ptr ca pun ceva impreuna ", ptr ca nu a explicat asa cum au vrut standardele(pe linia numerelor incep de la 3 si sar 4 numere si ajung la 7) , nu a primit credit ptr test. Dupa parerea mea asta confunda copilul la maximum! (raspunsul e corect ,dar ptr ca nu ai urmat standardizatul nu primesti credit!) . Ca sa se adauge la confuizie ptr ca nu exista manuale scolare, parintii nu au habar de standrdele care trebuie urmate!
Eu am terminat facultatea de fizica Bucuresti in 1994. Am parasit tara in 1996 , si nu mai stiu daca sistemul de invatamint in tara mai e cum era.
Acum lucrez ca inginer la NASA , si vreau sa spun ca in mare parte datorez cunostintele mele de matematica si fizica sistemului de invatamint din tara.
In vara asta vom venii in tara , si intentionez sa cumpar manualele de matematica din tara(ptr toti anii scolari) si o gramada de culegeri de probleme sa lucrez cu baietelul meu.
Am terminat anul trecut Politehnica, si dintre toti profesorii pe care i-am avut de-a lungul celor 5 ani, Dl Gologan mi s-a parut cel mai bun(mai sunt si alti profesorii buni, dar ca el parca nici unul).
Se vede ca are stiinta de a preda si cel mai important, stie cum sa se faca inteles cu usurinta, presupun ca aceste calitati nu au fost dobandite in timp ci au decurs din faptul ca tot ceea ce face , face din placere.
Mult success in continuare.
Respect pt Dl Prof. Gologan.
Comentarii multe...majoritatea cu bun simt si decente...
Insa, un fenomen pe care NICIODATA nu l-am mai vazut pe forumul hotnews...aproape TOATE comentariile sunt cu rosu/negative...
Ce se intampla?M-am gandit la 2 variante:
1.comentarii negative date de pe o groaza de conturi fantoma detinute de acelasi om care are vreo problema cu dl profesor...
2.sau oamenii sunt prosti pur si simplu si nu le place sa auda ca unii gandesc altfel decat ei...adica vor ceva mai mult decat telefon, masina si sa de lovitura...
Inclin totusi spre varianta nr.1 deoarece in general voturile negative sunt insotite de comentarii replica a celor spuse anterior...ceea ce nu e cazul aici aproape deloc.
Domnule care iti pierzi vremea cu asa ceva...esti dereglat....
http://itoshz.blogspot.com
Ma bucur sa pot alatura toate valorile filmului de mai sus bunului si vechiului meu prieten Radu.
Si ma mai bucur de faptul ca Societatea (romaneasca...)de Stiinte Matematice are un asemenea Presedinte....
Si iti creste inima cand vezi ca un bun profesor este si un model de modestie si buna educatie.
Multumesc, domnule Profesor!