Criza financiara stabileste noi tendinte: 56% dintre studentii romani ar accepta o oferta de munca in strainatate

de M.B. HotNews.ro

Joi, 8 octombrie 2009, 16:11    NEWS | STIRI

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic Comentarii

Criza financiara creeaza un mediu nou si cu multe provocari pe piata muncii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Continental. Majoritatea studentilor romani (70,6% in 2009) se arata chiar mai increzatori decat in trecut (58,4% in 2007) in privinta perspectivelor de cariera si aproape la fel de increzatori ca si colegii lor germani (2009: 74% / 2007: 72,4%).
  • Studentii romani mai optimisti in privinta carierei, in ciuda crizei financiare si a recesiunii
  • “Job hopping”-ul apartine trecutului, un loc de munca singur si pe termen lung devine atractiv
  • Factorul financiar este motivatia de top si motivul pentru schimbarea locului de munca sau acceptarea unui loc de munca in strainatate
Siguranta locului de munca a avansat considerabil in clasamente (65,4% 2009 / 31,9% in 2005). Media perioadei de angajare la o companie este de la unul la trei ani (27,6 % in 2009 / 33,9 % in 2007), insa numarul studentilor care isi imagineaza sa lucreze mai mult de zece ani la acelasi angajator (2009:16,4% / 2007:13,2%) a crescut.

76% si-ar schimba locul de munca pentru un salariu mai bun, pentru factori precum dezvoltarea personala (2009: 41,8%) si un mediu de lucru favorabil (2009: 30.9%). Din aceleasi motive, studentii ar accepta o oferta de munca in strainatate (56% in 2009), chiar daca gasirea unui loc de munca in Romania castiga in importanta (2009: 36% / 2007: 26,6%). Acestea sunt principalele rezultate ale celui de-al treilea ‘Sondaj de Opinie al Continental’ in randul studentilor din Romania. 

In martie 2009, TNS Infratest a intervievat aproximativ 1031 de studenti din Romania (542 femei si 489 barbati) in numele corporatiei Continental.

Studentii intervievati frecventau cursuri ale facultatilor de inginerie (38%), economice (21,8%) si de stiinte naturale (40,3%) la cele mai importante centre universitare din Romania: in Bucuresti, Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu si Iasi. Ca si in sondajele anterioare, studentii si-au exprimat opiniile despre persepectivele de cariera, preferintele in ce priveste locul de munca, competitivitatea personala si a sistemul educational din Romania la nivel international. Obiectivul sondajului din 2009 a fost identificarea tendintelor si a evolutiei preferintelor in cariera printre studenti in conditii de criza financiara si ale recesiune. Astfel, au fost incluse intrebari suplimentare cu privire la pietele financiare si sistemele de piata intr-o lume globala precum si la masura in care statul ar trebui sa se implice in economie in situatia actuala. Sondajul este realizat la fiecare doi ani in Romania si in fiecare an in Germania.

Potrivit sondajului, barbatii sunt mai optimisti (2009: 76,5% / 2007: 60,9%) decat femeile (2009: 65,3% / 2007: 48,9%). Inginerii (2009: 80,3% / 2007: 60,9%) sunt mai optimisti in ce priveste cariera, decat economistii (2009: 72% / 2007: 48%) sau studentii la stiinte naturale (2009: 60.8% / 2007: 52.7%).

Studentii de la facultati de profil economic estimeaza ca sunt mai bine informati asupra pietelor financiare (46,7%) si sistemul pietei intr-o lume globala (38,7%) decat colegii lor din domeniul ingineresc (26,8%, si 20,4% pentru cei din urma). “Daca comparam atitudinea studentilor romani cu cea a colegilor lor germani (cunoasterea pietelor financiare – economisti: 55,9%, ingineri 40.3% – si sisteme de piata – economisti: 52,9% si ingineri: 32%), asocierea: cunoastinte-atitudine nu ar fi cea mai indicata“, remarca doamna Liiceanu. Ar trebui de asemenea mentionat ca 42,6 procente dintre cei intervievati nu cunosc ce consecinte ar putea avea criza asupra startului lor in cariera, in timp ce 18,6 procente (Germania 2009: 48%) nu intrevad consecinte.

La intrebarea daca statul ar trebui sa se implice mai mult in industriile cheie, studentii din cele doua tari au avut pareri foarte diferite. In Germania, 38,2 procente dintre cei intervievati cred ca statul ar trebui sa se implice direct in economie, in timp ce, in Romania, doar 14,4 procente impartasesc aceasta opinie. Aproximativ jumatate dintre romani si 46 procente dintre germani considera ca statul ar trebui sa se implice mai mult si sa aiba o influenta mai mare in industriile cheie. Studentii au fost intrebati si despre raspunsul statului la criza prin sprijin si garantii pentru industria de automobile si alte industrii precum si pentru banci. In Germania, aproximativ 41,7 procente dintre studenti considera ca statul a oferit mai mult sprijin decat era necesar, in timp ce, in Romania, foarte putini (2,1%) sunt de aceeasi parere. Un sfert dintre studentii din Germania cred ca statul a luat masurile corecte, fata de 11,2 procente dintre studentii romani care impartasesc acelasi punct de vedere.

24% din studentii romani privesc masurile luate de stat ca prea ezitante si 20,6% (vs. 3,7% in Germania) considera implicarea statului ca mai degraba nesemnificativa.

398 dintre studentii romani nu considera importanta dimensiunea companiei pentru cariera lor, in timp ce 26,4 procente ar prefera sa lucreze intr-o companie de dimensiuni mijlocii, iar 22 procente pentru o companie multinationala (18% in Germania). Doar 7,2 procente ar opta pentru a lucra intr-o afacere de familie (in Germania 33,7%). Peste trei sferturi dintre studenti considera ca experienta profesionala este conditia principala pentru obtinerea unui loc de munca bun, urmata de cunoasterea limbilor straine (63%). La fel de importante sunt masteratul / MBA si notele de absolvire (39,3%), dar 35,5 procente mentioneaza si “relatiile corespunzatoare”. 53,9 procente dintre cei intervievati spun ca, daca ar trebui sa aleaga o companie multinationala, ar face-o pentru a avea sanse mai mari de evolutie in cariera, in timp ce 24,8 procente ar face-o pentru un castig mai mare. Studentii acorda o prioritate mai mare unui loc de munca in Romania (2009: 36% / 2007: 26,6%) in special din cauza faptului ca doresc sa fie cu familia (38,8%) si cu prietenii (10,7%). Insa pentru un salariu mai bun, 56 la suta ar dori sa obtina un loc de munca in strainatate. Peste jumatate dintre studenti (58,2%) s-ar muta, pentru serviciu, in alt oras din Romania. In clasament, Bucurestiul este considerat orasul cu cele mai mari perspective de cariera (41,4%), urmat, la distanta mare, de Timisoara (16,8%), Sibiu (12,8%), Brasov (10,5%) si Iasi (4%).

Experienta practica este considerata un punct slab al absolventilor romani, in comparatie cu colegii lor din vest (2009: 21,4% / 2007:17,5%). Numarul stagiilor de practica in Romania a scazut in 2009 (51,2%), in comparatie cu anul 2007 (68,1%), in timp ce stagiile in strainatate au ramas, in mare, la acelasi nivel (2,7%). 44 % din studentii intervievati au afirmat ca nu au efectuat nici un stagiu de practica. Pentru studentii germani, procentajul experientei practice acumulate in strainatate a crescut (2009: 65,75% / 2008: 63%). “Incurajam colaborarile la nivel international si dobandirea de experienta practica. Ne propunem sa colaboram strans cu mediul de afaceri pentru a extinde experinta practica a studentilor si pentru a-i pregati astfel mai bine pentru piata muncii. In ultimii ani, mediul economic din Romania a creat studentilor posibilitatea de a castiga experienta in interiorul companiilor.
Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 

  
1126 vizualizari

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie

FORUM

Ultimele
discutii