Articol webPR.ro

Diana Zdrobis, Bogdan Istrate, Ovidiu Farcasi
Foto: Beate Tötterström

Studentii romani de la IS ReNeW Iasi - castigatori ai premiului II la Targul International al Intreprinderilor Simulate BHAK LIEZEN 2013

de OSB Consulting CampusNews

Joi, 7 martie 2013, 11:13    STUDII

Print YM E-mail Mai mare| Mai mic

​”Secretul succesului? Sa nu uiti nicio clipa ca tu ai produsul cel mai bun de care are nevoie clientul tau!”

Prezenti la Targul International al Intreprinderilor Simulate organizat la Liezen, in Austria, studentii romani de la IS ReNeW Iasi - firma infiintata in cadrul proiectului POSDRU90/2.1/S/58123 "De la teorie la practica prin intreprinderea simulata”, au intrat in competitie directa cu 43 de intreprinderi simulate din Austria si Italia. Cele mai bune 15 intreprinderi simulate participante la targ au fost premiate, iar IS ReNeW a ocupat un binemeritat loc secund in acest clasament. 

Indrumati de profesorii universitari Brindusa-Mihaela Robu si Constantin Baciu de la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, studentii „angajati” ai IS ReNeW: Diana-Georgiana Zdrobis, Ovidiu-Stefan Farcasi (Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului) si Bogdan Istrate (Facultatea de Mecanica), au amenajat ca niste adevarati obisnuiti ai targurilor internationale standul IS ReNeW, au realizat tranzactii cu  intreprinderile simulate participante si au utilizat diferite tehnici de marketing pentru a cuceri cat mai multi clienti.

Participantii la targ au exersat metode variate de promovare si de vanzare insusite in cadrul orelor de ”truda” in intreprinderea simulata, au intocmit facturi, contracte, avize si au completat registre. Tranzactiile au fost similare unei operatiuni reale, intreprinderile simulate avand la dispozitie atat carduri de plata special concepute pentru acest targ, cat si bugetul propriu al firmei.

Special pentru studentii din Romania, organizatorii targului au organizat un seminar in limba engleza in cadrul caruia acestia au dobandit atat cunostinte antreprenoriale, cat si deprinderea de a actiona intr-un mediu competitiv extern.
Participant la acest targ, Bogdan Istrate a declarat:„Spiritul de competitie si buna pregatire de care au dat dovada toate intreprinderile simulate participante m-au impresionat in mod special. Diana Zdrobis: a fost incantata de varietatea si multitudinea de servicii oferite de intreprinderile simulate prezente si de reala implicare a elevilor si a studentilor in activitatea de baza a intreprinderilor pe care le reprezentau.

”Colegii din Austria dobandesc competente antreprenoriale prin proiecte de tipul Intreprinderii Simulate sau al Firmelor de Exercitiu inca de la nivel liceal, iar aceasta este o materie obligatorie in curricula scolara. Consider ca este necesara si in Romania o dezvoltare mai ampla a acestui proiect", a transmis Ovidiu Farcasi.

”Cu ce provocari v-ati confruntat si cum le-ati facut fata?” Bogdan Istrate:Gestionarea cat mai eficienta a relationarii si tranzactionarii cu persoanele care vizitau standul IS ReNeW Iasi. Ovidiu Farcasi: Una dintre greutatile pe care le-am intampinat la targul din Liezen a fost numarul mic de reprezentanti ai firmei noastre. Noi am fost doar trei studenti, pe cand celelalte intreprinderi aveau cate zece participanti la targ. Cu toate acestea noi am reusit sa ne promovam produsele si sa ne impresionam colegii prin implicare, devotament si daruire. Diana Zdrobis: Provocarea principala a fost limba engleza, targul fiind un foarte bun prilej de a o exersa. Rezultatul a fost declarat un adevarat succes, asa ca astept noi provocari in aceasta privinta.

”Ce abilitati sau cunostinte personale considerati ca v-au fost consolidate in urma participarii la targ?" Bogdan Istrate: ”Pentru mine cred ca abilitatea de comunicare si motivarea de a fi o buna echipa in adevaratul sens al cuvantului au avut de castigat in urma acestui targ”. Ovidiu Farcasi: ”In urma targului din Austria ne-am perfectionat abilitatile de relationare, de comunicare si metodele de promovare a produselor pe care le-am prezentat la targ”. Diana Zdrobis: ”Am invatat cum sa iti promovezi cel mai bine produsele, cum sa atragi clientii spre standul tau si cel mai de pret lucru, cum sa fii intotdeauna flexibil si focusat pe clientii cu care interactionezi. Si sa nu uiti ca tu ai produsul cel mai bun de care are nevoie clientul tau!”

Raspunsurile la aceste intrebari ne dau dimensiunea implicarii studentilor si a profesorilor universitari – Experti locali intreprinderi simulate si Coordonatori IS de la Universitatea Tehnica ”Gheorghe Asachi” din Iasi in acest proiect si seriozitatea cu care au abordat participarea voluntara la targul intreprinderilor simulate din Liezen, Austria.
Pentru ca mai presus de toate, exista vointa de a reusi si certitudinea ca intreprinderea simulata a depasit stadiul de experiment si a devenit o experienta ocupationala necesara oricarui student din Romania.

***

Proiectul „De la teorie la practica prin intreprinderea simulata” este un proiect cu finantare din Fondul Social European, prin Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Acesta este implementat de Ministerul Educatiei Nationale in parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi, Universitatea Valahia din Targoviste (parteneri nationali) si OSB Consulting GmbH Austria Sucursala Romania (partener transnational). Mai multe detalii pe www.intreprinderesimulata.ro.

  
809 vizualizari
VIDEO
Niciun videoclip
FOTO
Nicio imagine

TOP5

Ultimele
stiri
    Nu există niciun articol deocamdată în această categorie
A apărut o problemă pe server